Actul de procedură este manifestarea de voință sau operația juridica făcută, după caz, pentu declanșarea procesului civil și ȋn cursul acestuia de către instanța judecătorească, părți și ceilalti participanți la proces, legat de activitatea procesuală a fiecăruia. Așadar, act de procedură poate să fie atât o operație juridică, o manifestare de voință, cât și ȋnscrisul care constată această operație juridică sau manifestare de voință. De exemplu, ȋn cazul cererii de chemare ȋn judecată, constituie act de procedură atât operația juridică de sesizare a instanței cu cererea de chemare ȋn judecată, cât și ȋnscrisul care conține cererea de chemare ȋn judecată.
Clasificare.
Actele de procedură pot să fie clasificate ȋn funcție de mai multe criterii. Astfel:
1.In funcție de persoanele sau organele de la care emană, sunt:
-acte ale părților : cererea de chemare ȋn judecată, cererea reconventionala, ȋntampinarea etc.
-acte ale instanței: abținerea, verificarea de scripte, ȋncheierea de ședința, hotărarea judecătorească etc.
-acte ale auxilarilor justiției: dovada de comunicare a actelor de procedură
-acte ale altor participanți la proces: depoziția martorului, raportul de expertiză,
2.In funcție de conținut sunt:
-acte care exprimă o manifestare de voință: cererea de chemare ȋn judecața, cererea reconventională, ȋntampinarea, achiesarea
-acte care constată o operatie procedurală: dovada de ȋnmânare a citației sau a altui act de procedură, proces verbal etc
3.In funcție de natura lor, sunt:
-acte judiciare, care se săvârșesc ȋn cadrul și ȋn cursul procesului, iar nu, neaparat , ȋnaintea instanței: citarea, luarea depoziției martorului, ȋncuviintarea executării silite
-acte extrajudiciare, care se ȋndeplinesc in afara procesului: expertiza făcuta de părți din proprie initiativă
4.In funcție de modul de efectuare, sunt:
-acte scrise: cererea de chemare ȋn judecate, ȋntampinarea si cererea reconvențională etc
-acte orale: depoziția martorului, concluziile orale ale părților.
Condiții pentru ȋntocmirea actelor de procedură
Pentru ȋntocmirea valabila a unui act de procedura este necesar să fie respectate o serie de condiții, și anume:
1.Actul de procedură trebuie să ȋmbrace forma scrisă.
Art. 148 alin. (1) prevede că orice cerere adresată instantelor judecătorești trebuie să fie formulată ȋn scris. Deci regula ȋn materie de cereri este că acestea se formulează ȋn scris. Insă există și excepția când unele cereri pot fi formulate oral ȋn fața instanței iar ulterior acestea se consemnează ȋn ȋncheierea de ședință. Cu toate acestea legea trebuie să ȋngăduie ȋn mod expres forma verbală. De exemplu: cererea de abținere, cererea de recuzare, cererea de renunțare la drept etc. O altă excepție o constituie și faptul că cererile pot fi depuse dacă ȋndeplinesc condițiile legale și ȋn formă electronică.
2.Actul de procedura trebuie să facă dovadă prin el ȋnsuși ȋn privinta condițiilor stabilite de lege pentru ȋntocmirea sa.
Asta ȋnseamnă că actul de procedură nu poate să fie completat cu probe extrinseci pentru a se dovedi că a fost valabil ȋntocmit. Adică, nu se poate dovedi cu martori sau prezumții faptul că citația a fost comunicată părții. Excepția de la regula arătată o constituie echipolența sau echivalența. Echipolența ȋnseamnă că, ȋn cazurile anume prevăzute de legiuitor, un act de procedură poate să fie ȋnlocuit printr-un alt act de procedură care are acelasi efect, produce aceleasi consecințe juridice. Situațiile de echipolență sunt de strictă interpretare și aplicare, ele neputând fi etinse prin analogie nici de către instanță și cu atât mai puțin de către părți, ciar daca ar avea acordul judecătorului. De exemplu, un caz de echipolență este in art.148 alin. (5) dacă din orice motive, cererea nu poate fi semnată la termenul când a fost depusă sau, după caz, la primul termen ce urmează, judecătorul va stabili identitatea părtii prin unul dintre mijloacele prevăzute de lege, ȋi va citi conținutul cererii și ȋi va lua consimțământul cu privire la acesta. Despre toate acestea se va face mențiune ȋn ȋncheiere. In temeiul textului, actul de procedură săvârșit de judecător și care constă ȋn citirea pentru parte a conținutului cererii și luarea consimțământului acesteia cu privire la cerere este echivalent cu actul de procedură reprezentat de cererea semnată.
3.actul de procedură se ȋntocmește numai ȋn limba romană, chiar dacă părțile se exprimă in limba maternă.
Nulitatea actelor de procedură.
Potrivit art. 174 alin. (1) nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă. De exemplu, constituie o condiție de fond pentru săvârșirea valabila a actului de procedură, ȋn lipsa căreia intervine nulitatea, capacitatea procesuala de exercitiu.
Astfel, particularitățile nulității sunt:
-este o sancțiune
-are drept consecință lipsirea de efecte, total sau parțial, a actului de procedură;
-sancțiunea intervine dacă nu sunt respectate cerințe de fond sau de formă prevăzute de lege pentru săvârșirea valabila a actului de procedură.
Clasificare
1.In funcție de caracterul normei nesocotită la efecturea actului de procedură, nulitatea este absolută și relativă. Absolută când cerința nerespectata este instituită printr-o normă care ocrotește un interes general. De exemplu când procurorul nu a depus concluzii deși prezența lui era obligatorie. Relativă atunc când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat. De exemplu ȋn caz de nelegala citare.
2.In functie de cerința vătămării procesuale pe care ar produce-o actul de procedură, nulitatea este condiționata de existența unei vătămări și necondiționată de existența unei vătămări.
Nulitatea condiționata prevede că actul de procedura este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi ȋnlăturata decât prin desființarea acestuia.
Nulitatea necondiționată nu este condiționată de existența unei vătămări ȋn cazul ȋncălcării dispozițiilor legale referitoare la: 1.capacitate procesuala 2.reprezentarea procesuala 3.competența instanței 4.compunerea sau constituirea instanței 5.publicitatea ședinței de judecata 6.alte cerințe legale extrinseci actului de procedură, daca legea nu dispune altfel.
3.In functie de efecte, nulitatea este totală și parțială
Nulitatea condiționată de vătămare
Art.175 alin.(1) prevede că actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi ȋnlăturată decât prin desființarea acestuia. Pentru anulare trebuie ȋndeplinite trei condiții:
1.Actul de procedură a fost săvârșit cu neobservarea condițiilor legale.
Această cerință este ȋndeplinită atunci când actul de procedură a fost efectuat cu nerespectarea condițiilor privitoare la forma sau la conținutul său, indiferent după cum acestea sunt extrinseci sau intrinseci, de ordine publică sau privată. De exemplu, nulitatea poate interveni dacă : cererea de chemare ȋn judecată nu cuprinde dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, așa cum prevede art. 194 lit. e; sau dacă hotărârea este dată de un grefier, pentru ca nu intră ȋn atributiile lui.
2.Actul de procedură a produs părții o vătămare
Vatămarea este de natură procesuală și constă ȋn prejudiciul cauzat părții prin faptul că a fost ȋngrădită, limitată ȋn posibilitățile sale procesuale. Vătămarea poate aparea și prin nesocotirea regulilor fixate procesului de exemplu prin amânarea nejustificată a procesului sau ȋmpiedicarea părții de a-și face apărarea prin necitarea acesteia.
In realitate, partea trebuie sa faca o dubla dovadă: mai ȋntâi, trebuie să probeze faptul că s-a produs nerespectarea cerinței legale prevăzută pentru efectuarea actului de procedură și, apoi, vătamarea procesuala cauzată prin aceasta. Vătămarea nu trebuie confundată cu interesul, care trebuie să existe la orice cerere. Cu alte cuvinte, este posibil ca o parte să aibă interes să ceară anularea unui act, dar, nefiind vătămată de acel act, cererea sa de anulare va fi respinsă.
3.Vătămarea să nu poată fi ȋnlăturată decât prin anularea actului
Din această condiție rezultă că nulitatea este o sancțiune care intervine numai dacă nu sunt posibile alte remedii pentru ȋnlăturarea vătămării. De exemplu, nesemnarea minutei de către judecător, nu poate fi acoperită prin semnarea ulterioară ȋntrucât nu se poate ști dacă judecătorul a participat sau nu la deliberare.
Art. 177 prevede că ori de câte ori este posibilă ȋnlăturarea vătămării fără anularea actului, judecătorul va dispune ȋndreptarea neregularităților actului de procedură. De exemplu minuta si hotărârea sunt semnate de judecătorul care a pronunțat soluția ȋnsă in hotărâre figureaza numele altui judecator. Aceasta constituie o eroare materială și poate fi ȋndreptată.
O alta chestiune este că actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunțării asupra excepției de nulitate a dispărut cauza acesteia. De exemplu, ȋn cazul ȋn care părții nu I s-a comunicat cuantumul taxei de timbru pe care trebuie să o achite, se va da un termen pentru a plăti, iar daca se plătește nu va mai putea fi admisă excepția de netimbrare.
Nulitatea necondiționată de vătămare.
Nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări ȋn cazul ȋncălcarii dispozițiilor legale referitoare la:
1.capacitatea procesuala
2.reprezentarea procesuala
3.competenta instantei
4.compunerea sau constituirea instantei
5.publicitatea sedintei de judecata
6.alte conditii legale extrinseci actului de procedura, daca legea nu dispune altfel.
In toate aceste situații, nulitatea – fără deosebire după cum este absolută sau relativă – intervine prin simplul fapt al săvârșirii actului de procedură cu nesocotirea dispozițiilor legii. De vreme ce nulitatea este necondiționată de vătamare, adversarul celui care invocă nulitatea nu ar putea să solicite să dovedeasca lipsa vătămării. O astfel de cerere va fi respinsă ca lipsită de interes.
Actul de procedură prin care este soluționată excepția nulității
Actul de procedură prin care instanța se pronunță asupra excepției nulității este, după caz, ȋncheiere sau sentință/decizie.
Dacă respinge excepția, instanța pronunță o ȋncheiere, interlocutorie ȋn sensul art. 235, care poate să fie atacată numai odată cu fondul.
Dacă admite excepția, instanța pronunță:
-o ȋncheiere, atunci când rămâne ȋn continuare ȋnvestită cu judecarea pricinii. De pildă, instanța admite excepția privind nulitatea procedurii de citare a părții, excepția nulității raportului de expertiză, excepția nulității unei incheieri anterioare și fixează un nou termen de judecată până la care actul de procedură anulat să fie refăcut.
-o sentința/decizie, daca se dezȋnvestește
Instanța se dezȋnvestește atunci când anulează cererea pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, anulează cererea pentru lipsa capacității procesuale de exercițiu, anulează cererea pentru lipsa numelui sau denumirii oricareia dintre părți, a obiectului cererii, a motivelor de fapt ale acestia sau pentru lipsa semnăturii etc.
Efectele nulității.
Nulitatea lipsește actul de procedură de efectele prev. de lege. Conform art. 179 actul de procedură nul sau anulabil este desființat ȋn tot sau ȋn parte, de la data ȋndeplinirii lui. Prin urmare, ȋn aplicarea regulii că nulitatea operează retroactiv, indiferent de caracterul de ordine publică sau de ordine privata al normelor ȋncalcate, actul de procedură este desființat nu de la data constatării nulității, ci de la data când a fost comisa neregularitatea procedurală ce a generat nulitatea.
Art.179 alin. (2) prevede că dacă este cazul, instanța dispune refacerea actului de procedură, cu respectarea tuturor condițiilor de validitate. Iar refacerea trebuie să aiba loc “cu respectarea tuturor condițiilor de validitate”.
In funcție de momentul la care este constatată nulitatea, refacerea actelor este de competența:
-instanței la care s-a săvârșit actul nul;
-instanței de control judiciar;
-instantei căreia I s-a trimis procesul spre rejudecare;
Art.179 alin.(3) prevede ca desființarea unui act de procedură atrage și desființarea actelor de procedură urmatoare, dacă acestea nu pot avea o existență de sine stătătoare. Aici este de făcut o precizare, că textul nu vizează toate actele subsecvente, ci doar cele care nu pot avea o existență independentă. De exemplu, dacă după audierea unui martor cu ȋncălcarea dispozițiilor legale, este audiat un martor cu respectarea dispozițiilor legale, anularea primei depoziții nu atrage și anularea audierii celui de-al doilea martor, pentru că cele două acte de procedură sunt independente unul față de celălalt. Dacă ȋnsă hotărârea s-a ȋntemeiat pe depoziția luată cu neobservarea formelor legale, sancțiunea nulității se va răsfrânge și asupra ei.
Blog juridic 