Măsurile asigurătorii. Procedura sechestrului.

Masurile asigurătorii. Procedura sechestrului.

 

Măsurile asigurătorii sunt măsuri prin care se asigură faptul că suspectul sau inculpatul nu ȋși indisponibilizează bunurile pentru a evita plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau repararea pagubei produse prin infracțiune. Practic, se evită ȋn felul acesta, ascunderea, distrugerea, ȋnstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau a confiscării extinse. (a se vedea art. 249 NCPP)

 

Cine poate lua aceste măsuri ? In cursul urmăririi penale masurile asigurătorii pot fi luate de către procuror. In procedura camerei preliminare măsurile pot fi luate de către judecătorul de cameră preliminară iar ȋn cursul judecății masurile pot fi dispuse și de către instanța de judecată.

 

In ce constau măsurile asigurătorii ? art.249 alin. (2) stipulează că “masurile asigurătorii constau ȋn indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.”

 

Asupra căror bunuri se poate lua aceste măsuri ? Se are aici ȋn vedere proprietatea bunurilor iar alin. (3) al aceluiaș articol prevede că măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua doar asupra bunurilor care apartin suspectului sau inculpatului.

Alin. (4) are ȋn vedere ipoteza confiscării speciale sau extinse când măsurile asigurătorii se pot lua și asupra bunurilor care aparțin suspectului sau inculpatului dar și ale altor persoane la care se găsesc bunurile ce urmează a fi confiscate chiar dacă au un titlu de proprietate asupra acestora.

Alin. (5) se referă la repararea pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea cheltuielilor judiciare, care include bunurile suspectului sau a inculpatului dar și ale persoanei responsabile civilmente.

Avem și o situație de excepție când nu pot fi sechestrate bunuri care aparțin unei autorități sau instițutii publice ori unei alte persoane de drept public și nici bunurile care prin lege sunt exceptate.

 

Contestarea măsurilor asigurătorii. Trebuie precizat aici că art. 250 NCPP prevede faptul că se poate face contestație atât asupra măsurii ȋn sine, cât și asupra modului de aducere la ȋndeplinire a acesteia.

Contestația poate fi facută de către suspect sau inculpat sau de orice altă persoană interesată (se are aici ȋn vedere persoanele care au deținut bunurile ȋnsă le-au fost confiscate prin confiscarea specială sau extinsă).

Termenul de introducere a contestației asupra măsurilor asigurătorii este de 3 zile de la comunicarea ordonanței de luare a măsurii sau a ȋncheierii de ședință (desi codul nu face această precizare). Contestația se depune la judecătorul de drepturi și libertăți, de la instanța care i-ar reveni competența să judece cauza ȋn fond. Ni se pare interesant faptul că judecătorul de drepturi și libertăți nu are competența de a dispune o măsură asigurătorie ȋnsă el are competența de a judeca o contestație asupra măsurii asigurătorii.

Soluționarea contestației se face ȋn camera de consiliu, cu participarea procurorului și cu citarea celui care a făcut contestația și a persoanelor interesate.

Cum spuneam și mai sus, se poate face contestație și asupra modului de ȋmplinire a măsurii asigurătorii. Aceeași procedură doar că această contestație se poate depune fie la judecătorul de drepturi și libertăți fie chiar la instanță in termen de 3 zile de la punerea in executare a măsurii. Spre deosebire de contestația asupra măsurii, această contestație se soluționează ȋn ședința publică printr-o ȋncheiere motivată cu citarea părților ȋntr-un termen de 5 zile. Evident, participarea procurorului și aici este obligatorie.

 

Procedura sechestrului. Se recurge de regulă la experți sau evaluatori pentru evaluarea bunurilor ce urmează a fi sechestrate. Art. 252 alin. (2) prevede că “bunurile perisabile, obiectele din metale sau pietre preţioase, mijloacele de plată străine, titlurile de valoare interne, obiectele de artă şi de muzeu, colecţiile de valoare, precum şi sumele de bani care fac obiectul sechestrului vor fi ridicate în mod obligatoriu.”

 

Bunurile care sunt perisabile se predau autorităților competente care sunt obligate să le primească și sa le valorifice, iar sumele de bani rezultate se consemnează pe numele suspectului sau a inculpatului sau al persoanei responsabile civilmente. Metalele prețioase se depun la cea mai apropiată unitate bancară.  Iar obiectele de artă sau de muzeu se predau spre păstrare instituțiilor de specialitate. Aceste din urmă bunuri sunt puse sub sigiliu.

 

Procesul verbal de sechestru. Organul care aplică sechestrul ȋncheie și un proces-verbal și va descrie ȋn amănunt bunurile sechestrate și valoarea lor. Tot ȋn procesul verbal se vor consemna și obiecțiile (dacă există) făcute de suspect sau inculpat sau alte persoane. Un exemplar al procesului-verbal se predă si persoanei asupra bunurilor căreia s-a aplicat sechestrul iar un exemplar se ȋnaintează si organului care a dispus sechestrul.

Pentru bunurile imobile sechestrate, organul care a dispus instituirea sechestrului va cere organului competent notarea ipotecară asupra bunurilor sechestrate, anexând copia de pe ordonanța sau ȋncheierea prin care s-a dispus sechestrul și un exemplar al procesului-verbal.

 

Audierea suspectului sau a inculpatului in noul cod de procedura penala

Persoanele care pot fi audiate ȋn procesul penal sunt : suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente, martorii și experții.

In situația ȋn care persoană audiată nu vorbește sau nu se exprimă bine ȋn limba română, art.105 alin. (1) prevede că audierea poate fi facută printr-un interpret. Interpret care poate fi ales de persoana ȋn cauză sau de către organele judiciare. Dacă audierea prezintă urgență atunci interpretul poate să nu fie unul autorizat, ci doar o persoană care este capabilă să se ȋnteleagă cu persoana audiată, ȋnsă organul judiciar are ȋn continuare obligația de a relua audierea printr-un interpret autorizat atunci când acest fapt devine posibil.

Dacă persoana audiată prezintă unele semne vizibile de oboseală sau se poate observa că prezintă unele simptome care ȋi afectează capacitatea de a participa la ascultare, atunci organul judiciar care efectuează audierea dispune ȋntreruperea audierii și ia măsuri ca persoana ȋn cauză să fie consultată de un medic.

Cât privește persoanele care se află ȋn detenție, acestea se prezintă la sediul organului judiciar pentru audiere ȋnsă art. 106 alin. (2) prevede că audierea se poate face și la locul de deținere prin videoconferință.

 

Audierea suspectului sau a inculpatului.

 

Potrivit art.77 suspectul este persoana cu privire la care, din datele și probele existente ȋn cauză, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. Iar art.82 stipulează că inculpatul este persoana ȋmpotriva căreia s-a pus ȋn mișcare acțiunea penală.

Prima audiere a suspectului sau a inculpatului debutează cu o serie de ȋntrebări referitoare la persoana acestora precum: numele, prenumele, porecla, data și locul nașterii, CNP, profesie, ocupație etc, a se vedea art.107. Se face mențiune că aceste ȋntrebări nu vor fi puse decât la prima audiere, ulterior, organul judiciar le poate repeta doar dacă acesta consideră că este necesar.

La fiecare audiere, mai ales dacă i se schimbă calitatea ȋn care este audiat, conform art. 108 organul judiciar ȋi va aduce la cunoștință calitatea ȋn care este audiat, fapta prevăzută de legea penală pentru care este suspectat sau pentru care a fost pusă ȋn mișcare acțiunea penală. I se vor aduce la cunoștință drepturile prev. de art. 83 dar și următoarele obligații:

  1. a) obligaţia de a se prezenta la chemările organelor judiciare, atrăgându-i-se atenţia că, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, se poate emite mandat de aducere împotriva sa, iar în cazul sustragerii, judecătorul poate dispune arestarea sa preventivă;
  2. b) obligaţia de a comunica în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei, atrăgându-i-se atenţia că, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, citaţiile şi orice alte acte comunicate la prima adresă rămân valabile şi se consideră că le-a luat la cunoştinţă.

In ceea ce privește modul de ascultare a acestuia, art. 109 prevede că suspectul sau inculpatul este lăsat ȋntăi să spună tot ceea ce știe despre faptă ȋn mod liber, după care I se pot adresa ȋntrebări.

Declarațiile suspectului sau inculpatului se consemnează ȋn scris. Tot ȋn declarație vor fi trecute ȋntrebările, răspunsurile, cine a formulat ȋntrebările, ora ȋnceperii si terminării audierii. Declarația trebuie semnată atât de suspect/inculpat cât și de către organul care l-a audiat. Dacă suspectul sau inculpatul refuză să semneze declarația, organul judiciar consemnează acest lucru ȋn declarația luată. Reamintim pe această cale că suspectul sau inculpatul beneficiază de dreptul de a nu da nicio declarație și că tăcerea acestuia nu are niciun efect negativ asupra lui, iar dacă alege să dea declarație aceasta poate fi folosită și ȋmpotriva lui. Declarația dată ȋn cursul urmării penale de către suspect sau inculpat se ȋnregistreaza ȋn mod obligatoriu cu mijloace tehnice sau audio. Caracterul de obligatoriu este ȋnsă barat din cauza proastei dotări a multor instituții care nu beneficiază de tehnică adecvată.

 

Regimurile matrimoniale: Comunitatea legală ȋn noul cod civil

Potrivit art. 329 NCC, alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunității legale se face prin ȋncheierea unei convenții matrimoniale, act solemn, ȋncheiat ȋn formă autentică notarială cu consimțământul părților. In lipsa unei convenții matrimoniale valabile, căsătoria se consideră ȋncheiata sub regimul comunitatii legale. De asemenea, potrivit art. 344 NCC, pentru a fi opozabilă față de terți, conventia matrimoniala este supusă formelor de publicitate prin ȋnscrierea acesteia ȋn Registrul național notarial al convețiilor matrimoniale. In funcție de natura bunurilor la care se referă, convenția matrimonială va trebui introdusă și la cartea funciară sau registrul comerțului, sub sancțiunea nulității absolute.

Astfel, ȋn sistemul nostru de drept actual, după ȋntrarea ȋn vigoare a noului Cod Civil, soții pot alege ȋntre trei regimuri matrimoniale : comunitatea legală, regimul separației de bunuri și comunitatea convențională. Cu toate că nu este expres reglementat ȋn cod, doctrina a mai identificat ȋncă un regim intitulat regimul imperativ, care nu este altceva decât un set de reguli comune tuturor regimurilor.

1.Comunitatea legala

S-au adus câteva modificări acestui regim matrimonial, fiind singurul regim matrimonial care exista ȋn reglementarea anterioară. Astfel, ȋn acest regim se presupune că bunurile dobândite ȋn timpul căsătoriei sunt bunuri comune ȋn devalmasie. Art. 399 NCC prevede că „Bunurile dobândite ȋn timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune in devălmășie ale soților.” Urmând ca articolul următor să precizeze care sunt bunurile proprii. Astfel, art 340 stipulează :

Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soţ:

  1. a) bunurile dobândite prin moştenire legală, legat saudonaţie, cu excepţia cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune;
  2. b) bunurile de uz personal;
  3. c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri;
  4. d) drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creaţiilor sale şi asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat;
  5. e) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi alte asemenea bunuri;
  6. f) indemnizaţia deasigurareşi despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soţi;
  7. g) bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum şi bunul dobândit în schimbul acestora;
  8. h) fructele bunurilor proprii.

Cât privește dovada bunurilor, acesta se face prin orice mijloc de probă, iar ȋn cazul bunurilor comune dovada nu este necesară.

De asemenea, ȋn acest regim operează prezumția de mandat tacit reciproc pentru actele de administrare și conservare. Pentru actele de dispoziție este necesar consimțământul expres al ambilor soți.

Lichidarea regimului comunitatii. Acesta se lichidează prin hotărâre judecatorească sau act autentic notarial iar până la finalizarea lichidării regimul subzistă. Există și posibilitatea doar a partajării bunurilor ȋn regimul comunității, acesta existând ȋn continuare.

 

9 Decembrie – Ziua Internațională a Anticorupției

9 Decembrie – Ziua Internațională a Anticorupției

Deși ȋn ochii multor români ziua de 9 decembrie nu are nicio valoare, prin Convenția Organizației Națiunilor Unite ȋmpotriva corupției, această zi a căpătat, mai ales din punct de vedere juridic o ȋncărcătură uriașă. Astfel, ziua de 9 decembrie a devenit Ziua Națională Anticorupție.

Dar ce este corupția ? Ce efecte are asupra societății noastre ? Dacă ne uităm in DEX, sesizăm ca termenul este explicat printr-o mulțime de sinonime care pun accent pe imoralitate. Cu toate acestea, ȋn ochii noștri, corupția se prezintă ca o metodă de a-ți spori patrimoniul ȋntr-un mod nu tocmai legal. E ceea ce ȋi atrage pe oameni ȋn această furtună, faptul de a face bani mulți și repede printr-o acțiune care le este interzisă. E ȋn firea omului tocmai din geneză să aspire la lucrurile interzise.

Astăzi pe site-ul Direcției Naționale Anticorupție s-a prezentat un bilanț cu activitatea acestei instituții. Din perspectiva multor români, ȋncrederea ȋn acestă instituție a tot crescut, mai ales prin prisma arestărilor unor demnitari care păreau intangibili. Acest aspect este relevat și ȋn comunicatul DNA, care stipulează că “Între cei pedepsiți pentru fapte de corupție figurează numeroși demnitari de rang înalt, ceea ce arată că principiul „nimeni nu este mai presus de lege” devine realitate în România.”

DNA-ul se laudă cu circa 8.000 de persoane trimise ȋn judecată ȋn ultimii 10 ani, dintre care aproape 5.000 au fost condamnate definitiv.

Cât privește anchetele ȋn care ȋn dosar se aflau nume “grele”, comunicatul afirmă că acestea s-au finalizat cu stabilirea vinovăției a 90% dintre persoanele trimise ȋn judecată, fapt ce vrea să ateste faptul că procurorii DNA construiesc cazuri solide și ȋntemeiate pe probe pertinente.

Referitor la statistica sesizărilor primite de către DNA, acestea cresc de la an la an, ceea ce semnifică faptul că cetățenii români ȋși alungă teama și au ȋncredere tot mai mare ȋn actul de justiție. Se arată ȋn comunicat că “În anul 2015, numărul sesizărilor de la cetățeni și peroane juridice a fost cu 40% mai mare decât anul trecut, iar anul 2014 a crescut cu 75% față de anul precedent.”

Comunicatul se ȋncheie printr-un mod ȋn care se reamintește ȋncă o dată importanța independenței procurorilor dar și a judecătorilor ȋn domeniul justiției “Atâta vreme cât independența procurorilor și stabilitatea instituțională a DNA se vor menține, instituția își va continua activitatea în mod corect și profesionist, pentru asigurarea unui act de justiție corect, echilibrat, fără partizanat, în beneficiul statului de drept și cetățeanului român.