Comunicat DNA cu privire la dosarul Turceni Rovinari

Si ca o piesa de colectie, sa ne aducem aminte peste ani de ce a fost si ce a urmat.

17 septembrie 2015
Nr. 1472/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată:

sub control judiciar a inculpatului ȘOVA DAN-COMAN, avocat coordonator al Societății Civile de Avocați „Șova și Asociații”, în prezent senator, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
– trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni),
– evaziune fiscală în formă continuată,
– spălare de bani

și în stare de libertate a inculpaților:

CIUREL LAURENȚIU-DAN, la data faptelor având calitatea de director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (C.E.R), în sarcina căruia s-au reținut trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată,

CRISTEA DUMITRU, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni (C.E.T), în sarcina căruia s-au reținut cinci infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată,

GRAURE LAURENȚIU-OCTAVIAN, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni (C.E.T), în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul,

PONTA VICTOR-VIOREL, la data faptelor avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”, în prezent prim-ministru al României, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni),
– complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată,
– spălarea banilor.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În legătură cu faptele reținute în sarcina inculpatului CIUREL LAURENȚIU-DAN

1.În calitate de director la Direcția Investiții din cadrul Complexului Energetic Rovinari (CER), inculpatul Ciurel Laurențiu-Dan a semnat la datele de 03.09.2007, 19.12.2007 și 22.12.2008 trei acte adiționale la contractul de asistență juridică denumit „Consultanță juridică pentru încheierea contractelor de finanțare și execuție a instalațiilor de desulfurare aferentă grupurilor energetice 3 și 6 Rovinari” încheiat cu SCA „Șova și Asociații”, prin care s-a suplimentat valoarea contractului de asistență juridică. Contractele au fost atribuite în mod direct către SCA „Șova și Asociații” fără nici un fel de procedură concurențială, fără ca sumele să fie prevăzute în Planul de Achiziții Publice al companiei. Actele respective au fost încheiate cu încălcarea atribuțiilor de serviciu.
În executarea actelor adiționale, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, inculpatul Ciurel Laurențiu-Dan a semnat și avizat din partea C.E.R. facturile și notele de onorarii în valoare de 1.665.717,41 lei. Valoarea plătită efectiv este cu mult peste sumele estimate prin contractele adiționale, iar banii plătiți au provenit din fondurile de investiții.
Această conduită a condus la vătămarea intereselor legale ale CER și a produs o pagubă CER în cuantum de 1.665.717,41 lei, proporțional cu sumele plătite nelegal și corelativ obținerii de foloase necuvenite către SCA „Șova și Asociații”.

2.În calitate de director general și ordonator de credite al C.E.R., inculpatul Ciurel Laurențiu-Dan a încheiat, la data de 14 februarie 2008, un alt contract de asistență cu SCA „Șova și Asociații”, în contextul unui litigiu dintre Complexul Energetic Rovinari (C.E.R) și SC pentru Închiderea – Conservarea Minelor SA (ICM), cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, într-un litigiu care avea ca obiect o presupusă datorie pe care CER ar fi avut o către ICM. Contractul de asistență juridică a fost încheiat, deși complexul energetic beneficia deja de asistență juridică din partea societății de avocați, în baza contractului menționat anterior, cu scopul exclusiv de a insera o clauză referitoare la plata unui comision de succes, în condițiile în care la momentul semnării contractului, părțile din litigiul principal se înțeleseseră deja asupra încheierii unei tranzacții (înțelegeri).
În urma încheierii acestui contract, C.E.R. a fost prejudiciat cu suma de 1.071.336,80 lei, (din care 977.463,88 lei comision de succes) corelativ obținerii unui folos necuvenit în același cuantum de către SCA „Șova și Asociații”. Contractul respectiv, distinct de cel în legătură cu desulfurarea grupurilor energetice 3 și 6, a fost încheiat la insistențele inculpatului Șova Dan-Coman, cel care a și conceput termenii și condițiile respectivului contract, totodată semnându-l din partea SCA „Șova și Asociații”.

3.Cu referire la același litigiu, la numai câteva zile după încheierea contractului de asistență juridică, respectiv la 19 februarie 2008, inculpatul Ciurel Laurențiu-Dan a încheiat cu ICM tranzacția (înțelegerea) prin care Complexul Energetic Rovinari se obliga să achite către ICM suma totală de 82.139.822 lei în termen de cinci ani. Tranzacția prin care CER se obliga să achite suma de bani menționată a fost încheiată de inculpat fără ca acesta să aibă mandat special din partea AGA sau a Consiliului de Administrație și cu încălcarea Legii nr. 243/2005 care prevedea stingerea creanței prin majorarea capitalului social al CER și emiterea de noi acțiuni.
Prin această conduită infracțională CER a fost prejudiciat prin diminuarea sumelor alocate fondului de investiții, corespunzător cu sumele plătite nelegal lichidatorului judiciar al ICM.

În legătură cu faptele reținute în sarcina inculpatului Cristea Dumitru

1.În calitate de director general și ordonator de credite al Complexului Energetic Turceni CET, inculpatul Cristea Dumitru a încheiat cu SCA „Șova și Asociații”, la data de 23 iulie 2007, un contract de asistență juridică și la data de 29 decembrie 2007, un act adițional la acel contract, prin încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice și a atribuțiilor de serviciu.
Prin această conduită, bugetul Complexului Energetic Turceni CET a fost prejudiciat cu suma de 1.622.987,90 lei prin diminuarea sumelor alocate fondului de investiții, proporțional cu sumele plătite nelegal și corelativ obținerii de foloase necuvenite de către SCA „Șova și Asociații”.

2.În calitate de director general al CET, inculpatul Cristea Dumitru a încheiat în data de 1 noiembrie 2007 cu SCA „Șova și Asociații”, un alt act adițional la contractul de asistență juridică din 23 iulie 2007, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu. Contractul de asistență juridică se referea la reprezentarea complexului Turceni în litigiul CET vs. Electrica, pentru recuperarea, de către CET, a unei datorii.
Contractul de asistență juridică a fost încheiat deși societatea beneficia deja de asistență juridică din partea societății de avocați în baza contractului menționat anterior, cu scopul exclusiv de a insera o clauză referitoare la plata unui comision de succes, în condițiile în care, la momentul semnării contractului, părțile din litigiul principal se înțeleseseră deja asupra încheierii unei tranzacții.
Contractul a fost încheiat la insistențele lui Șova Dan-Coman, cel care a conceput termenii și condițiile respectivului act adițional, totodată semnându-l din partea SCA „Șova și Asociații”. Prin acest contract CET a fost prejudiciat cu suma de 1.142.400 lei corelativ obținerii unui folos necuvenit în același cuantum de către SCA „Șova și Asociații”.

3.În calitate de director general al CET, în data de 27 noiembrie 2007, fără a avea mandat special din partea AGA sau a Consiliului de Administrație, inculpatul Cristea Dumitru a încheiat cu reprezentanții Electrica tranzacția (înțelegerea) relativă la obiectul litigiului comercial menționat(CET vs. Electrica). Astfel, CET se obliga să renunțe la o parte din penalitățile de întârziere la plata energiei electrice.
CET a fost prejudiciat cu suma totală de totală de 12.931.936,62 lei, corelativ obținerii unui folos necuvenit de către Electrica în cuantum egal cu suma la care s-a renunțat.

4.În calitate de director general, inculpatul Cristea Dumitru a încheiat la data de 13 februarie 2008 un alt contract de asistență juridică cu SCA „Șova și Asociații” (relativ la litigiul CET vs. ICM – SC pentru Închiderea – Conservarea Minelor SA), prin care a fost prevăzută plata unui comision de succes, în condițiile în care, la acel moment, părțile din litigiul principal se înțeleseseră deja asupra încheierii unei tranzacții. Contractul a fost încheiat la insistențele lui Șova Dan-Coman, cel care a conceput termenii și condițiile respectivului act adițional, totodată semnându-l din partea SCA „Șova și Asociații”. Ca urmare a încheierii acestui contract, CET a fost prejudiciat cu suma de 1.242.018 lei, corelativ obținerii unui folos necuvenit în același cuantum de către SCA „Șova și Asociații”.

5. În calitate de director general al CET, în data de 18 februarie 2008, fără a avea mandat special din partea AGA sau a Consiliului de Administrație și cu încălcarea Legii nr. 243/2005 care prevedea stingerea creanței prin majorarea capitalului social al CET și emiterea de noi acțiuni, Cristea Dumitru a încheiat cu ICM o tranzacție (înțelegere) prin care CET se obliga să achite către ICM suma totală de 69.520.556 lei în termen de cinci ani. Astfel, CET recunoștea datoria fără ca litigiul să mai fie supus controlului judecătoresc
Prin această conduită infracțională, interesele legale ale CET au fost vătămate prin diminuarea sumelor alocate fondului de investiții.

Prin aceste activități infracționale desfășurate de cei doi directori generali, Ciurel Laurențiu-Dan și Cristea Dumitru, bugetele celor două complexuri Turceni și Rovinari au fost prejudiciate cu suma totală de 19.676.456,79 lei (aproximativ 5,6 milioane euro la cursul de schimb al acelei perioade) din care 2.737.054,27 lei (Rovinari) și 16.939.402,52 lei (Turceni).

În legătură cu faptele reținute în sarcina inculpatului Șova Dan Coman, privind contractele încheiate cu complexurile Turceni și Rovinari

Avocații SCA „Șova și Asociații” inclusiv inculpatul Șova Dan-Coman acordau asistență juridică în diverse litigii, în cazul de față (CE Rovinari vs. ICM, CE Turceni vs. Electrica sau CE Turceni vs. ICM) în baza contractelor deja încheiate cu cele două complexuri. În două dintre litigii, complexurile energetice au avut calitatea de pârât CER vs. ICM și CET vs. ICM și în unul de reclamant (CET vs. Electrica).
La un moment dat, în cursul judecății cauzelor, în funcție de poziția procesuală a părții pe care o reprezenta, în sensul că aceasta ar fi dispusă să încheie o tranzacție, inculpatul Șova Dan-Coman întreprindea demersuri pe lângă directori pentru a încheia contracte de asistență juridică separat pentru aceste litigii, de fiecare dată prevăzute cu comisioane de succes, deși activitatea juridică menționată în cuprinsul lor fusese deja derulată în baza contractelor existente, iar la momentul actelor adiționale, soluția era practic cunoscută.
În această modalitate, Șova Dan Coman a contribuit la prejudicierea complexurilor energetice cu sumele de 1.071.336,80 lei, 1.142.400 lei și 1.242.018 lei (în total 3.455.754,8 lei, echivalentul a aproape 1 milion de euro la cursul de schimb al acelei perioade) prin încheierea contractelor de asistență juridică în care se prevedea plata comisionului de succes (complicitate la infracțiunile de abuz în serviciu săvârșite de Ciurel Laurențiu – descrisă la punctul 2 și de Cristea Dumitru – descrise la punctele 2 și 4).

În perioada decembrie 2007 – iunie 2008, Șova Dan-Coman a dobândit, deținut și folosit atât în interes personal cât și în interesul SCA „Șova și Asociații” suma sus menționată, cunoscând că provine din săvârșirea a trei infracțiuni de abuz în serviciu comise de inculpații Ciurel Laurențiu-Dan (o faptă) și Cristea Dumitru (două fapte).
O parte însemnată din sumele obținute de către SCA „Șova și Asociații” de la cele două complexuri energetice (Turceni și Rovinari) a fost destinată exclusiv interesului personal al lui Șova Dan-Coman și a persoanelor din sfera sa relațională.

În perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, inculpatul Ponta Victor-Viorel, prin cabinet individual de avocat, a obținut de la SCA „Șova și Asociații” suma 181.439,98 lei, pentru presupuse activități efectuate în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-au efectuat.

Astfel, la data de 30 august 2007, între SCA „Șova și Asociații” reprezentată de Șova Dan-Coman și Cabinetul Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel” reprezentat de Ponta Victor-Viorel s-a încheiat o convenție de conlucrare profesională, având ca obiect conlucrarea celor două părți în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum și în alte cauze în care se va ivi necesitatea. Convenția s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată. În convenție s-a prevăzut ca, pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare, onorariile să fie încasate de societatea de avocați, iar avocatul Ponta Victor-Viorel să primească o sumă fixă de 2.000 euro, pentru care va emite o factură lunară.
Prin procesul-verbal din data de 29 octombrie 2007 inculpații au hotărât suplimentarea cu 1.000 euro a onorariului cuvenit inculpatului Ponta Victor-Viorel pentru luna octombrie 2007 (lună în care Șova Dan-Coman s-a înțeles cu inculpatul Cristea Dumitru, să încheie un contract de asistență juridică prevăzut cu comision de succes).
În data de 27 martie 2008, inculpații au încheiat un act adițional la convenția de conlucrare profesională, în sensul că s-a modificat onorariul cuvenit inculpatului Ponta Victor-Viorel la suma de 3.000 euro (cu o lună înainte, cele două complexe energetice încheiaseră cu SCA „Șova și Asociații” alte contracte de asistență juridică prevăzute cu comision de succes).
Convenția de conlucrare s-a încheiat în luna decembrie 2008, moment în care Ponta Victor-Viorel a devenit ministru.
Pentru presupusele activități efectuate în conlucrare, avocatul Ponta Victor-Viorel a emis în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008 un număr de 17 facturi fiscale în valoare de 181.439,98 lei.
Facturile fiscale au fost transmise spre decontare societății de avocați SCA „Șova și Asociații” care a efectuat plata contravalorii lor după care le-a înregistrat în contabilitate. Sumele aferente celor 17 facturi reprezintă cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale, având în vedere că, în realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici un fel de activitate profesională în temeiul convenției de conlucrare. Șova Dan-Coman a fost singura persoană cu drept de dispoziție în privința oricăror acțiuni de orice natură care implicau societatea de avocați.
Din probele administrate a rezultat că, prin încheierea contractului de conlucrare, s-a urmărit bonificarea inculpatului Ponta Victor Viorel pentru contractele încheiate de SCA „Șova și Asociații” cu complexurile energetice, având în vedere că a rezultat că aceste contracte nu s-ar fi încheiat dacă, la nivelul companiilor de stat, nu ar fi existat percepția că Șova Dan Coman beneficiază de susținerea inculpatului Ponta Victor Viorel.

În data de 18 iulie 2011, în timpul desfășurării unui control fiscal, Ponta Victor-Viorel a răspuns în scris în cadrul unei note explicative la trei întrebări adresate de inspectorii ANAF, în cuprinsul căreia a prezentat o stare de fapt inexistentă în sensul că a acordat „Consultanță în dosare penale aflate pe rolul Parchetelor”.
Ulterior, pe fondul aceluiași control fiscal, Ponta Victor-Viorel s-a înțeles cu Șova Dan-Coman ca acesta să întocmească în cadrul societății de avocați rapoarte de activitate juridică, pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenția.
Întrucât specializarea juridică lui Ponta Victor-Viorel este dreptul penal, s-a stabilit ca activitățile să vizeze asistența juridică în dosare de natură penală în legătură cu clienții societății de avocați.
În cursul lunii august 2011, în vederea depunerii la organele fiscale, inculpații Șova Dan Coman și Ponta Victor-Viorel au întocmit în fals 16 înscrisuri corespunzătoare câte unei luni din intervalul septembrie 2007 – decembrie 2008, prin care atestau că Ponta Victor-Viorel ar fi desfășurat diferite activități juridice în mai multe cauze ale SCA „Șova și asociații” aflate pe rolul instanțelor de judecată.
Cele 16 înscrisuri falsificate au fost tehnoredactate prin metoda „copy paste” după modelul înscrisurilor privind activitatea juridică desfășurată de mai mulți avocați din cadrul SCA „Șova și Asociații”, avocați care au declarat că nu au conlucrat niciodată cu Ponta Victor-Viorel. În realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici una din activitățile respective, nici măcar în parte.

Cu privire la infracțiunile de spălare de bani, s-a reținut că, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, inculpații Ponta Victor-Viorel și Șova Dan Coman au disimulat adevărata natură a provenienței banilor (181.439,98 lei) obținuți de inculpatul Ponta Victor-Viorel, justificați aparent în baza convenției de conlucrare profesională încheiată între SCA „Șova și Asociații” și cabinetul de avocat „Ponta Victor-Viorel”. În realitate, banii reprezentau bonificarea inculpatului Ponta Victor-Viorel în considerarea facilitării, de către acesta, a încheierii și derulării contractelor de asistență juridică a SCA „Șova și Asociații” cu cele două complexuri energetice, cunoscând că banii provin din săvârșirea de infracțiuni.
O parte din aceste sume a fost folosită în perioada octombrie 2007 – 2009, inclusiv pentru achiziționarea în anul 2008 a două apartamente situate în București, care ulterior în anul 2013 au revenit în mod gratuit în proprietatea lui Ponta Victor-Viorel, în urma lichidării patrimoniului Cabinetului de Avocat „Ponta Victor-Viorel”.
Totodată, cabinetul de Avocat „Ponta Victor-Viorel” a folosit sumele provenite de la SCA „Șova și Asociații” pentru achitarea unor obligații contractuale și a unor obligații fiscale, iar o parte din aceste sume au revenit direct inculpatului Ponta Victor-Viorel.

În perioada 11.11.2008 – iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a mai beneficiat de foloase din partea societății de avocați, constând în transmiterea dreptului de utilizare cu titlu gratuit a autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10. În tot acest timp, societatea de avocați a plătit avansul (37.027,41 lei), ratele de leasing (aprox. 6.000 lei/lună) și alte obligații către firma de leasing, în total, 79.641,11 lei. În luna iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a preluat leasingul autoturismului fără să mai achite vreo sumă de bani societății de avocați.
Autoturismul a fost achiziționat de societatea de avocați SCA „Șova și Asociații”, la solicitarea expresă a lui Ponta Victor-Viorel, care a participat la alegerea acestuia și l-a preluat personal.

În perioada aprilie 2010 – 2011, în condițiile în care în mass media au apărut o serie de articole cu privire la contractele de asistență juridică semnate cu complexurile energetice Rovinari și Turceni, inculpatul Șova Dan-Coman a conceput și semnat 11 înscrisuri denumite procese-verbale ale Adunării Generale a Asociaților SCA „Șova și Asociații” înscrisuri antedate și care prezintă în cuprinsul lor o stare de fapt inexistentă, astfel încât să corespundă interesului actual al inculpatului Șova Dan-Coman.
Concret, înscrisurile au fost întocmite pentru a susține ideea că Șova Dan-Coman nu s-ar fi implicat în negocierea contractelor cu cele două complexuri energetice. Respectivele înscrisuri au fost folosite în datele de 01.10.2014 și 20.02.2015 în fața Direcției Naționale Anticorupție, iar unul dintre acestea (procesul-verbal datat 15.01.2007) a fost folosit la data de 27.04.2010 în fața Tribunalului București, în cadrul unui dosar având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.

A.N.A.F. s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 126.979,73 lei față de inculpatul Șova Dan-Coman și cu suma de 51.321,80 lei față de inculpatul Ponta Victor-Viorel.

În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Anunțuri

DNA cere apararea independentei in urma afirmatiilor facute de catre Victor Viorel Ponta

E o placere pentru mine sa constat ca sistemul judiciar merge cel mai bine in Romania. In sfarsit se apreciaza valori precum independenta justitiei.

18 septembrie 2015
Nr. 1482/VIII/3

COMUNICAT

Urmare a unor afirmații făcute în mediul online, la data de 17 septembrie 2015, de către primul-ministru al României Ponta Victor-Viorel, după emiterea comunicatului de presă nr. 1472/VIII/3 din 17 septembrie 2015, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Primul-ministru al României Ponta Victor-Viorel, pe un site de socializare a afirmat printre altele că: „(….) singura problemă a țării este obsesia unui procuror total neprofesionist în a se afirma în carieră inventând și imaginând fapte și situații neadevărate din urmă cu 10 ani!”.

La data de 18 septembrie 2015, în cadrul Adunării Generale a Procurorilor, constituită la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, în legătură cu propunerile de modificare și completare a Legii 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, a fost inclus pe ordinea de zi și subiectul privind aceste declarații lansate în spațiul virtual de către premierul României.

Cu această ocazie, prin votul unanim exprimat, cei 90 de procurori prezenți la Adunarea Generală a Direcției Naționale Anticorupție au solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să analizeze dacă afirmațiile respective sunt de natură să aducă atingere independenței sistemului judiciar în ansamblul său.
Declarația respectivă este cu atât mai gravă cu cât actele întocmite de procuror sunt supuse verificării de către șefii ierarhici, sub aspectul legalității și temeiniciei, conform dispozițiilor Codului de Procedură Penală.
Astfel, afirmațiile făcute de Ponta Victor-Viorel, prin prisma funcției deținute, au un impact deosebit asupra opiniei publice, fiind de natură să submineze și să aducă atingere instituției în care își desfășoară activitatea procurorul, precum și independenței sistemului judiciar.

În solicitarea adresată CSM, procurorii Direcției Naționale Anticorupție consideră că afirmațiile denigratoare făcute de primul ministru afectează reputația profesională a procurorului care a instrumentat cauza cât și a procurorilor abilitați să se pronunțe cu privire la legalitatea și temeinicia soluției dispuse în dosarul respectiv – trimitere în judecată.

Aceste afirmații pun la îndoială obiectivitatea cu care sunt instrumentate dosarele penale cât și probitatea morală și profesională a procurorilor care-și desfășoară activitatea în cadrul acestei instituții, ceea ce este de natură să aducă o gravă atingere independenței Direcției Naționale Anticorupție.
Reamintim că independența sistemului judiciar este o consecință a integrității profesionale și morale, iar imparțialitatea și integritatea sunt atribute ce trebuie garantate conform prevederilor legale.

Garanţii ale inculpatului cu privire la cunoaşterea învinuirii

Publicat intai pe juridice.ro

”Nu se poate trece cu vederea și formularea existentă în textul art. 377 referitoare la prezentarea succintă a actului de sesizare. Este de înţeles că, în cazul unor rechizitorii foarte consistente, posibilitatea de a uza brevitatis causa de o prezentare succintă a actului de sesizare salvează timp și energie. Însă, din nou, cu ce preţ? Diminuarea sarcinii acuzării, prin prezentarea pe scurt, și am putea adăuga fugitivă, a actului de sesizare intră în contradicţie cu art. 374 alin. (2) ce se referă la dreptul inculpatului de a cunoaște învinuirea și de a nu face declaraţii. Cum poate inculpatul cunoaște învinuirea, de natură să decidă dacă face sau nu declaraţii, cât timp i s-a făcut doar o prezentare succintă a acesteia? S-ar putea spune că avocatul va suplini ceea ce lipsește. Da, dar numai cu condiţia generalizării asistenţei juridice obligatorii în tot cursul procesului penal”[1].

Prezentarea succintă în prima instanţă a actului de sesizare este deosebit de benefică. Există dosare în care sunt implicate foarte multe părţi, de numărul zecilor, poate şi mai mult. Într-o atare situaţie, nu se poate face o prezentare amplă a actului de sesizare, nu există timpul necesar pentru aşa ceva. În România, procesele durează şi aşa foarte mult, de aceea legiuitorul a ales această soluţie de prezentare succintă. Atunci când judecătorii au de-a face cu cauze în care sunt mai mulţi martori de audiat, şedinţa poate începe la 9:00 şi se poate termina la ora 23:00. Când să se mai găsească timp pentru a i se prezenta inculpatului, din nou, învinuirea adusă prin actul de sesizare a instanţei?

În noul Cod de procedură penală, pentru garantarea drepturilor inculpatului şi pentru un proces echitabil, i se aduce acestuia la cunoştinţă învinuirea de mai multe ori.

E adevărat că noul Cod de procedură a eliminat art. 250 din reglementarea anterioară potrivit căruia, după punerea în mişcare a acţiunii penale, procurorul trebuia să îl cheme pe inculpat pentru prezentarea materialului de urmărire penală. Însă prin noile dispoziţii i se asigură inculpatului o serie de garanţii ale dreptului la apărare încât nu se poate prevala de necunoaşterea învinuirii.

Astfel, când se dispune efectuarea urmării penale faţă de persoană, aceasta dobândeşte calitatea de suspect. Or, art. 307 din noul Cod de procedură penală prevede:
Art. 307 Aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect
”Persoanei care a dobândit calitatea de suspect i se aduc la cunoştinţă, înainte de prima sa audiere, această calitate, fapta pentru care este suspectată, încadrarea juridică a acesteia, drepturile procesuale prevăzute la art. 83, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.”

Persoana care are calitatea de suspect îşi cunoaşte deja poziţia precum şi fapta pentru care este suspectată, încadrarea juridică dată de procuror şi drepturile prev. la art. 83.

Apoi, după ce se pune în mişcare acţiunea penală, conform art. 309 noul Cod de procedură penală alin. (2), procurorul va trebui să îi comunice inculpatului, în baza art. 108, calitatea pe care o are:
Art. 108 Comunicarea drepturilor şi a obligaţiilor
”(1) Organul judiciar comunică suspectului sau inculpatului calitatea în care este audiat, fapta prevăzută de legea penală pentru săvârşirea căreia este suspectat sau pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi încadrarea juridică a acesteia.”

Astfel, din nou, procurorul trebuie să îl înştiinţeze pe inculpat de calitatea pe care a dobândit-o şi de încadrarea juridică.

În doctrină s-a scris că în felul acesta se îngreunează procedura. Procurorul trebuie să tot facă acte în care să îi aducă de fiecare dată la cunoştinţă persoanei, înainte de prima audiere, în calitatea respectivă, încadrarea şi fapta pentru care este anchetată. Nu contează că l-a informat asupra învinuirii atunci când era suspect, el este nevoit să îi comunice şi acum, când este inculpat, chiar dacă faptele şi încadrarea sunt identice cu cele din calitatea de suspect.

Se poate observa că legiuitorul a văzut un interes mare pentru o rigoare pe procedură, probabil din cauza faptului că CEDO a sancţionat statul român de multe ori pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Pe lângă toate aspectele menţionate mai sus, inculpatul mai beneficiază, potrivit art. 83 litera b), de dreptul de a consulta dosarul, în condiţiile legii. Iar art. 356 alin. (1) din noul Cod de procedură penală prevede că “persoana vătămată, inculpatul, celelalte părţi şi avocaţii acestora au dreptul să ia cunoştinţă de toate actele dosarului în cursul judecăţii.” Chiar şi prin art. 374 în alin. (2) i se asigură inculpatului o cunoaştere exactă a învinuirii: “Preşedintele explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce […]”.

Nu subscriem astfel opiniei potrivit căreia inculpatul, prin prisma prezentării succinte a actului de sesizare a instanţei, nu şi-ar cunoaşte învinuirea ce i se aduce.


[1] Flaviu CiopecObservații privind judecata în fond a cauzei penale din perspectiva noului Cod de procedură penală, Analele Universității de Vest din Timișoara, seria Drept nr. 1/2013, pag. 53.


Sebastian Murariu

Nedemnitatea succesorala, raportata la infractiunea de ucidere la cererea victimei

Publicat intai pe juridice.ro

1. Introducere

Statul român se află într-o plină etapă de reformare a sistemului judiciar. Începând cu anul 2009, a fost adoptat un nou Cod Civil, având ca sursă principală de inspiraţie Codul civil din Quebec, în februarie 2013, un nou Cod de Procedura Civilă şi în final, în februarie 2014, avem un nou Cod Penal şi un nou Cod de Procedură Penală. Avem patru coduri noi care reprezintă fundamentul sistemului judiciar românesc.

Atât în Codul civil de la 1864 cât şi în noul Cod Civil, noţiunea de nedemnitate succesorală a rămas aceeaşi, în sensul că cel care comite fapte grave faţă de de defunct, pe care le vom enumera în continuare, nu poate veni la moştenirea acestuia din urmă. Reglementările diferă totuși, iar noul Cod Civil a rezolvat câteva din problemele care existau în vechiul Cod civil, referitoare la aplicarea acestei sancţiuni civile[1].

Conform noului Cod Civil[2], nedemnitatea succesorală de drept, prevăzută de art. 958, operează pentru următoarele cazuri: a) persoană condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea; b) persoană condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la dată săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului.

2. Caracterele juridice ale nedemnității succesorale

Nedemnitatea succesorală este sancţiunea civilă care se aplică nedemnului vinovat de săvârşirea unei fapte faţă de cel care lasă moştenirea sau faţă de memoria acestuia[3]. Din această definiţie rezultă că nedemnitatea succesorală prezintă următoarele caractere juridice:

1. Nedemnitatea operează atât în cazul moştenirii testamentare cât şi în cazul moştenirii legale.

2. Operează de drept sau poate fi o nedemnitate judiciară, în situaţia în care instanţa o declară. Cu privire la operarea de drept a nedemnității, s-a precizat în doctrină că nedemnitatea este doar constatată[4] de către instanţa civilă, nu şi pronunţată. Afirmaţia era valabilă în vechiul Cod civil, dar actualmente, instanţa se poate pronunţa asupra nedemnității judiciare[5].

3. Spre deosebire de reglementarea anterioară, efectele nedemnității pot fi înlăturate expres prin testament sau prin act autentic întocmit la notarul public de către defunct. Această idee exista şi în reglementarea veche, însă a fost criticată de către unii autori[6].

4. Fiind catalogată drept o sancţiune de drept civil, aceasta produce efecte doar asupra autorului faptei.

5. În ceea ce priveşte extinderea domeniului de aplicare a acestei sancţiuni, s-a afirmat în doctrină că aceasta nu este posibilă. Astfel, autorul care se face vinovat de o infracţiunede omor faţă de un părinte va fi nedemn faţă de acel părinte, însă nu va fi nedemn faţă de celălalt părinte aflat în viaţă, putând veni astfel la moştenirea acestuia din urmă, chiar dacă ar dobândi bunuri care provin din succesiunea celuilalt părinte.

6. Existenţa discernământului în momentul comiterii faptei pentru a exista forma vinovăţiei cerute de lege, respectiv intenţia.

3. Felurile nedemnității succesorale

Spre deosebire de vechea reglementare, nedemnitatea succesorală este de două tipuri: nedemnitate de drept şi nedemnitate judiciară. Întrucât tema articolului nostru are în vedere nedemnitatea de drept în raport cu infracţiunea de ucidere la cererea victimei, ne vom rezuma la analiza acestui aspect, fără a antama tratarea nedemnității judiciare.

4. Nedemnitatea de drept (art. 958 din Noul Cod Civil)

Conform art. 958 din Noul Cod civil, este nedemnă de a moșteni de drept:
1. Persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea;
2. Persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la dată săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului.

Ne raliem opiniei potrivit căreia ar fi eronat, inechitabil şi imoral ca cineva să poată fi apt din punct de vedere succesoral de a primi o moştenire de la defunctul pe care el l-a ucis. Este citată de o mare parte a autorilor consacraţi teza potrivit căreia ”Nimeni nu-şi poate deschide calea unei moşteniri printr-un omor”[7], afirmaţie cu care şi noi suntem în deplin acord.

Cu privire la prima ipoteza prevăzută de Codul civil, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele cerinţe: în primul rând, autorul trebuie să îl fi omorât pe defunct sau să fi comis o tentativă de omor sau omor calificat asupra acestuia, în calitate de instigator, autor, coautor sau complice[8]. În textul de lege nu se face o distincţie între omor simplu, omor calificat sau ucidere la cererea victimei. Elementul de distincţie este forma de vinovăţie, şi anume intenţia. Luând acest element în calcul, se înţelege că uciderea din culpă şi loviturile cauzatoare de moarte[9] (infracţiune săvârşită cu praeterintenție) nu atrag efectele nedemnității.

O ultimă condiţie necesară o reprezintă soluţia de condamnare a inculpatului. În acest sens, spre deosebire de Codul Civil anterior, Noul Cod Civil a introdus o nouă dispoziţie în art. 958 alin. (2): ”în cazul în care condamnarea pentru faptele menţionate la alin. (1) este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea operează dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă”. Prevederea este binevenită şi se justifică, întrucât, în reglementarea anterioară, au fost situaţii în care, cel ce comitea o infracţiune de omor asupra lui de cuius se sinucidea[10] ulterior, iar nedemnitatea nu îşi găsea aplicare, deoarece vechea reglementare cerea o soluţie de condamnare în mod imperios, chiar dacă nu existau dubii în privinţa autorului. Parchetul clasa dosarul, întemeindu-şi soluţia pe inexistența în viaţă a autorului. Astfel, prin alin. (2) al art. 958 din Noul Cod Civil s-a clarificat acea inadvertenţă, iar instanţa civilă poate constata nedemnitatea de drept.

Referitor la existenţa discernământului, nu vom fi într-o situaţie de nedemnitate dacă moştenitorul, în momentul comiterii faptei, nu avea discernământul necesar pentru a realiza efectul acţiunilor sale sau dacă s-a aflat în legitimă apărare[11].

În ceea ce priveşte invocarea nedemnității de drept, aceasta poate fi invocată oricând, de orice persoană care are interes. Sub aspectul pur teoretic, putem afirma că însuşi moştenitorul nedemn îşi poate invoca propria nedemnitate. Cu toate acestea, au fost situaţii în practica judiciară mai veche, când această cerere a fost respinsă de instanţă, soluţie criticată de doctrină[12].

Pentru a fi concişi şi a nu ne abate foarte mult de la tema propusă, nu vom detalia efectele pe care nedemnitatea de drept le produce, ci doar vom menţiona că acestea se răsfrâng asupra persoanei ce a comis faptele menţionate anterior împotriva lui de cuius, principalul efect fiind înlăturarea nedemnului atât de la moştenirea legală, cât şi de la cea testamentară.

5. Nedemnitatea de drept operează în cazul săvârşirii infracţiunii de ucidere la cererea victimei?

Infracţiunea de ucidere la cererea victimei nu este o noutate pe plan infracţional. Există multe state care incriminează această infracţiune, dar şi state care au preferat să nu sancţioneze deloc această faptă.

Spre exemplu, în Franţa, această infracţiune nu este prevăzută în Codul penal ca fiind o faptă distinctă de cea de omor. Astfel, în legislaţia franceză, uciderea la cererea victimei sau eutanasia nu este cu nimic diferită de infracţiunea de omor[13]. Pe de altă parte, în alte state s-a conchis că este util ca o asemenea faptă să fie pedepsită distinct de omor, ţinând cont de natură ei şi de scopul avut în vedere de autor. Codul penal german[14] prevede şi pedepseşte această faptă în art. 216 cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. La palierul opus celor două tabere, se află Peru, Olanda, state din SUA precum Oregon, Washington sau Vermont, care au dezincriminat această faptă.

Uciderea la cererea victimei este o infracţiune care nu era reglementată în Codul penal anterior, în schimb, se regăsea în Codul Penal de la 1936 în cuprinsul art. 468[15].

Obiectul juridic generic al acestei infracţiuni, la fel ca la celelalte infracţiuni contra vieţii, este reprezentat de apărarea relaţiilor sociale privitoare la viața persoanei.

Obiectul material îl reprezintă corpul persoanei aflate în viaţă, iar subiectul activ şi pasiv pot fi orice persoană[16]. În ceea ce priveşte latura obiectivă, elementul material constă într-o activitate de ucidere, posibilă atât printr-o acţiune, cât şi printr-o inacţiune. Cu privire la îndeplinirea condițiilor pe care legiuitorul le impune în art. 190 din Noul Cod penal:
1. O cerere explicită – cererea trebuie să fie clară, fără echivoc, astfel încât în mintea autorului să se instaureze ideea că victima îşi doreşte să moară şi îi cere suprimarea vieţii.
2. Cererea trebuie să fie serioasă – cererea făcută de către victimă trebuie să fie serioasă, reală şi nu în glumă. Astfel, cererile făcute la supărare sau cum se obişnuieşte a se spune în limbajul uzual ”mai bine mor” nu vor putea îndeplini această condiţie.
3. Cererea să fie conştientă – victima se află într-o stare care îi permite să înţeleagă pe deplin rezultatul cererii sale.
4. Repetabilitate – se elimină spontaneitatea şi se cere ca victima să stăruie în suprimarea vieţii de mai multe ori şi chiar în împrejurări multiple. Textul nu exprimă un număr de ori necesar, însă trebuie ca după administrarea probatoriului şi în corelare cu celelalte condiţii să se dovedească că este vorba de infracţiunea prev. la art. 190 din Noul Cod Penal.

Evident, infracţiunea este comisă întotdeauna cu intenţie directă, întrucât natura infracţiunii presupune ca autorul să satisfacă dorinţa victimei, deci să acţioneze urmărind producerea rezultatului.

O chestiune ce vrem să o punem în vedere este că infracţiunea de ucidere la cererea victimei nu trebuie confundată cu fapta medicului care îşi ajută pacientul la sinucidere prin diverse tehnici medicale[17]. O asemenea faptă nu va constitui o ucidere la cererea victimei, ci o determinare sau înlesnire a sinuciderii, prev. de art. 191 din Noul Cod Penal.

După cum se poate observa, o asemenea faptă comisă şi pedepsită va atrage şi o nedemnitate de drept asupra celui care comite această infracţiune. Fireşte, se are aici în vedere şi existenţa unei vocaţii succesorale a autorului la moartea defunctului.

Există situaţii, mai ales în zonele rurale, în care tratamentele scumpe sunt doar un vis către care doar se năzuieşte, însă niciodată nu se ajunge la realizarea lui, iar suferinţele crunte care sunt prezente determină uneori curmarea suferinţei. Premisa de la care a pornit articolul a fost faptul că o asemenea faptă nu ar trebui sancţionată cu nedemnitatea de drept. Subliniem încă o dată că este binevenită sancţionarea acestei fapte, pe plan penal, în această formulă, însă credem că atragerea nedemnității de drept asupra autorului este superfluă. Luând ipoteza în care fiul îşi ucide tatăl la cererea acestuia pentru a-i curma suferinţa, sancţionarea fiului, atât pe plan penal (cu care suntem întru totul de acord), cât şi pe plan civil cu excluderea acestuia de la moştenire, este poate prea mult în raport cu scopul avut în vedere de fiu. Nu negăm nici acum ideea că nimeni nu îşi poate deschide calea spre o moştenire printr-un omor, însă ipoteza exprimată mai sus este cu totul specială şi derogă de la această afirmaţie prin faptul că nu vorbim în primul rând de un omor. De aceea, chiar şi legiuitorul a ales termenul de “ucidere” şi nu “omor”.

Mai arătăm şi un argument al Curţii Constituţionale cu privire la constituţionalitatea nedemnității de drept din Decizia nr. 530/2005 în care se menţionează că “[…]autorul unei infracţiuni de omor nu poate pretinde un statut juridic egal cu al celorlalţi cetăţeni, din rândul cărora s-a autoexclus prin fapta sa, astfel încât nedemnitatea instituită în ceea ce îl priveşte nu contravine prevederilor art. 16 şi art. 20 din Constituţie […]”. Curtea Constituţională a avut în vedere infracţiunea de omor, deci, vorbim de situaţii diferite în contexte diferite, iar argumentul nu îşi mai are valoarea pe acest plan, neputând fi extins şi cu privire la alte infracţiuni, fiind de strictă interpretare.

Un alt argument pentru care nu ar trebui ca această infracţiune să atragă nedemnitatea de drept ar fi faptul că uciderea la cererea victimei reprezintă voinţa[18] exprimată de defunct, care se află în chinuri groaznice şi pentru care nu mai există nicio şansă de supraviețuire. De asemenea, în cazul existenţei unei asemenea infracţiuni, absolut întotdeauna, moartea victimei este o certitudine. Ceea ce nu este cunoscut cu exactitate este momentul în care aceasta va trece în nefiinţă.

Chiar și doctrina mai veche a avut un argument clar pe nedemnitate, și anume ca “omorul să fi fost săvârșit cu intenție, căci legea civilă pedepsește nu faptul material al omorului, ci intenția vinovată de a omorî”[19]. Cu alte cuvinte, intenția autorului are o greutate foarte mare în stabilirea nedemnității, iar intenția își are pârghiile în dorințele și suferințele lui de cuius.

De aceea, credem că, în ipoteza descrisă mai sus, o asemenea faptă nu ar trebui să atragă şi o sancţiune pe plan civil, fiind un exces de pedepse. De lege ferenda, propunem ca, în ipoteza analizată mai sus, nedemnitatea succesorală de drept să nu opereze în cazul autorului.

Încheiem cu un citat care credem că se potriveşte realităţii: “Prevedem dinainte, că se va spune – cum s-a mai spus – că noi suntem adepţi ai Şcolii pozitiviste, că avem concepţiuni care nu pot primi consacrare legislativă, şi că deci criticile noastre rămân de domeniul teoriei”[20].


[1] Menţionăm pe această cale că ne raliem opiniei potrivit căreia nedemnitatea succesorală reprezintă o sancţiune civilă şi nu o pedeapsă civilă aşa cum o consideră alţi autori.
[2] Potrivit art. 655 din Vechiul Cod Civil, nedemnitatea succesorală opera pentru trei cazuri, şi anume: 1. Condamnatul, pentru că a omorât sau a încercat să omoare pe defunct; 2. Acela care a făcut contra defunctului o acuzație capitală, declarată de judecată calomnioasă; 3. Moștenitorul major care, având cunoștință de omorul defunctului, nu a denunțat aceasta justiției.
[3] Liviu Stănciulescu, Curs de drept civil. Succesiuni, Ediţie revăzută, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, pag. 34.
[4] Dumitru Macovei, Drept Civil – Succesiuni, Ed. ANKAROM, Iași, 1998, pag. 35.
[5] Nedemnitatea judiciară este o reglementare nouă care în Vechiul Cod Civil nu avea corespondent. Vezi art. 959 Noul Cod Civil şi urm.
[6] Dumitru Macovei, op. cit. pag. 30. “În ceea ce ne priveşte nu putem împărtăşi o asemenea opinie, deoarece instituirea ca legatar al nedemnului de către de cuius este de natură de a eluda legea, adică, prin voinţa unei persoane (testator), s-ar admite să se înlăture sancţiunea legală a nedemnității succesorale”.
[7] Mihail Eliescu, Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul RSR, Editura Academiei, București, 1966, pag. 73.
[8] Unii autori au afirmat că şi favorizarea făptuitorului ar atrage nedemnitatea, opinie la care nu aderăm. Mihail Eliescu în Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul Republicii Socialiste Române enumeră o condiţie pentru existenţa nedemnității ca ”omorul să fi fost săvârşit cu intenţie, căci legea civilă pedepseşte nu faptul material al omorului, ci intenţia vinovată de a omorî”. Iar mai apoi acesta reţine şi existenţa nedemnității în cazul favorizării făptuitorului, ceea ce după părerea noastră reprezintă o contradicţie. Totuşi, autorul îşi întemeiază afirmaţia făcută pe Decizia nr. 769 din 1955 a Colegiului civil a Tribunalului Suprem în care se preciza că o condamnare penală pentru favorizarea ucigaşului trecută în puterea lucrului judecat atrage după sine nedemnitatea, chiar dacă favorizatorul ar fi ulterior graţiat. Se deduce din acest pasaj că Tribunalul Suprem reţine nedemnitatea faţă de cel care îl favorizează pe ucigaș. Ori cu acest raţionament nu suntem de acord, întrucât, după părerea noastră, autorul infracţiunii de favorizarea a făptuitorului nu comite niciun act cu privire la infracţiunea intenţionată ce atrage nedemnitatea. Acesta apare în peisaj, în orice situaţie, după săvârşirea infracţiunii intenţionate ce atrage nedemnitatea, practic, încercând să îl scape pe făptuitor de pedeapsă. Cu atât mai mult, în contextul actual, o favorizare a făptuitorului prev. de art. 269 NCP, săvârşită între membrii de familie, nu este pedepsită din raţiuni de ordin afectiv.
[9] Deşi materialul de faţă nu tratează nedemnitatea judiciară, ţinem să facem precizarea că loviturile cauzatoare de moarte vor atrage efectele unei nedemnităţi judiciare prev. de art. 959 Noul Cod Civil.
[10] Cauza Velcea și Mazăre vs. România, 64301/01, 1 decembrie 2009, vezi și Nedemnitate succesorală. Art. 655 Cod Civil. Aplicare mecanică de către instanță. CEDO, 64301/01, Velcea și Mazăre vs. România, publicat pe JURIDICE.ro.
[11] Legitima apărare, fiind o cauză justificativă prev. de art. 19 Noul Cod Penal, înlătură caracterul penal al faptei, lipsind elementul de nejustificare cerut de art. 15 Noul Cod Penal.
[12] Mircea Mureșan, Kocsis Jozsef, Praxis. Culegeri tematice de practică judiciară – Succesiuni, Ed. ECL Cordial Lex, Cluj-Napoca, 1996, pag. 8, cu nota de Val. Gherman, T.p.rn., Vatra Dornei, s. 866/15.06.57, L. P. 3/1959, p. 123.
[13] Art. 221-1 Codul Penal Francez, “Le fait de donner volontairement la mort à autrui constitue un meurtre. Il est puni de trente ans de réclusion criminelle”.
[14] Art. 216 Codul Penal German “(1) Ist jemand durch das ausdrückliche und ernstliche Verlangen des Getöteten zur Tötung bestimmt worden, so ist auf Freiheitsstrafe von sechs Monaten bis zu fünf Jahren zu erkennen”.
[15] (1) Acela care ucide un om, în urma rugăminţei stăruitoare şi repetate a acestuia, comite crima de omor la rugăminte şi se pedepseşte cu temniţă grea de la 3 la 8 ani.
(2) Aceeaşi pedeapsă se aplică şi aceluia care determină pe altul să se sinucidă, sau îi întăreşte hotărîrea de a se sinucide, ori îi înlesneşte, în orice mod, executarea, dacă sinuciderea a avut loc.
(3) Pedeapsa este închisoarea corecţională de la unu la 5 ani, atunci când faptul a fost săvârşit, în condiţiile alineatelor precedente, sub impulsul unui sentiment de milă, pentru a curma chinurile fizice ale unei persoane care suferea de o boală incurabilă şi a cărei moarte era inevitabilă din această cauză.
[16] Vom vedea în cele ce urmează că, totuşi, subiectul pasiv trebuie să îndeplinească câteva condiţii pentru a ne afla în sfera acestei infracţiuni.
[17] De asemenea, un asemenea ajutor este interzis prin Codul Deontologic al medicilor art. 22 lit. a).
[18] Nu scăpăm din vedere faptul că noul Cod Penal prevede în art. 22 alin. (2) “Consimţământul persoanei vătămate nu produce efecte în cazul infracţiunilor contra vieţii, precum şi atunci când legea exclude efectul justificativ al acestuia.” Prevederea aceasta nu face nimic altceva decât să arate că un asemenea consimţământ nu are valoare justificativă în cazul unei infracţiuni contra vieţii, de care inculpatul să se poate prevala pe plan penal.
[19] Mihail Eliescu, Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul Republicii Socialiste România, Ed Academia Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1966, pag. 74.
[20] Vintilă Dongoroz, Observaţiuni asupra Proiectului de Cod Penal Român, Studiu critic; Ed. Curierul Judiciar, Bucureşti, 1928, pag. 5.


Sebastian Murariu