Cercetarea criminalistica a falsului in înscrisuri, a scrisului de mana si a altor categorii de falsuri.

Cercetarea criminalistica a falsului in înscrisuri, a scrisului de mana si a altor categorii de falsuri.

Murariu Andrei Sebastian[1]

 

 

            Criminalistica este o știință judiciară, cu caracter autonom și unitar, care ȋnsumează un ansamblu de cunoștințe despre metodele, mijloacele tehnice și procedeele tactice, destinate descoperirii, cercetării faptelor antisociale, identificării persoanelor implicate ȋn săvârșirea faptelor, precum și prevenirea pregătirii și desfăsurarea unor asemenea fapte.[2]

Având ȋn vedere amploarea fenomenului de falsificare a actelor, fie autentice, fie sub semnătură privată,  știința criminalisticii a fost nevoita (și ȋn principal criminaliștii) să vină cu mai multe soluții ȋn rezolvarea acestei problematici. Printr-o cercetare intensa a tuturor formelor de falsificare, știința criminalisticii a propus o serie de teorii cu privire la falsul ȋn inscrisuri, a scrisului de mână și a altor categorii de falsuri.

Pentru soluționarea cauzelor penale, simpla aplicare a regulilor de drept este insuficienta. In conturarea exactă a obiectului probațunii, penaliștii dreptului modern sunt convinși că trebuie să recurgă la diverse metode științifice de investigare a realității, precum și la reguli tactice specifice de efectoare a unor acte procedurale.[3]

Un mijloc prin care se descoperă sau tinde să se descopere infracțiuni din categoria falsuri, il constituie expertiza judiciară, expertiză care poate fi dispusă din oficiu sau la cererea uneia dintre părti, la fel cum expertiza poate fi judiciară (ȋn cadrul procesului) sau extrajudiciară (in afara cadrului procesual). Expertizele pot fi ȋncadrate ȋn mai multe categorii, de exemplu exepertiza psihiatrica, contabilă sau medico-legală, dar ȋn cadrul acestui material avem ȋn vedere cu precădere expertiza criminalistică și anume expertiza scrisului care are titulatura de expertiză grafică.

S-ar impune câteva precizări pe care le facem chiar de la ȋnceputul lucrării, ȋn ceea ce privește grafologia si grafoscopia. Deși uneori sunt luate ca un tot unitar, acestea se diferențiază prin nuanțe de substanță, raportul dintre ele fiind practic de la ȋntreg la parte. S-a făcut aceasta diferențiere și s-a spus ȋntr-o formulare sintetică si succintă că grafologia ne spune cum este autorul scrierii sub aspectul personalității, temperamentului, abilităților iar grafoscopia răspunde ȋntrebării “cube este executantul scrierii?”[4]

Tot cu privire la grafologie, avem ȋn vedere și un scurt paragraf dintr-un tratat de grafologie, pe care ȋl considerăm relevant și foarte bine scris de autor: “Grafologia este o știința practica. Tin să fac această afirmație ȋncă de la ȋnceputul lucrării de față, deoarece, pe parcursul timpului, ea a fost considerată uneori ca o prezicere a viitorului, iar alteori ca o știință mistică. Grafologia nu are nici caracter mistic și nici nu ne revelează viitorul unei persoane. Din aceasta cauză, a fost mult apreciată de unii, tot asa cum a fost mult criticată de alții.Cercetătorii după ȋndelungate observații și studii, au constat ȋn orice scriere, asemănări și diferențieri. Desigur, pe cale de intuiție, a analizatorului, după semenele care arată ambiție, curaj, inteligență, bunătate sau contrariul acestora, se pot stabili anumite previziuni de viitor nicidecum ȋnsă certitudini. Unui copil nu-I poți face un portret grafologic, deoarece nu are ȋncă un scris format. Comparând scrierea copiilor din primele calse de școală, observăm că, scrierile lor se aseamănă, căci toți urmăresc să copieze literele, așa cum le scrie profesorul pe tablă. Micil deosebiri pe care le observăm, nu sunt suficiente pentru a ne indica o oarecare caracterizare a copiilor.[5]

Stabilirea autenticității și a vechimi ȋnscrisurilor. Această etapă este efectuată de organele de urmărire penala sau de instanța de judecată sau alte autorități. In vederea stabilirii autenticității unui ȋnscris sunt avute ȋn vedere urmatoarele chestiuni:

  1. Indeplinirea cerintelor legale privind forma și conținutul actului scris
  2. Aflarea actului ȋn termenul de valabilitate
  3. Corespondența ȋntre ȋnfățisarea persoanei și fotografia de pe legitimație sau ȋnscrisul pe care acesta și-l atribuie, precum și a corespondenței ȋntre datele referitoare la identitatea persoanei menționate ȋn act și buletinul sau alt document cu care acesta se legitimează.
  4. Existența elementelor de de protecție sau de securitate care atesta autenticitatea actului respectiv.

Cu privire la vechime se are ȋn vedere.

  1. Anacronismul – care reprezintă o neconcordanță ȋntre vecheimea reală și cea care se pretinde ȋn fapt.
  2. Hârtia – un alt element foarte important care indică vechimea ȋnscrisului. Se are aici ȋn vederea, calitatea hârtiei, culoarea acesteia la care s-a ajuns din faza inițială, proveninența, compoziția, grosimea sau cum reacționează chimic.
  3. Cerneala folosită – se are ȋn vedere procesele fizico – chimice care se produc la contactul cernelii pe hârtie.[6]

 

Expertiza ca și procedeu probatoriu apare ca utilă când stabilește dacă respectivele ȋnscrisuri conțin date care sunt de natură să fie utile ca și probă. Cât privește ridicarea acestor inscrisuri, criminaliștii au făcut o serie de indicații cu privire la modul lor de ridicare. Spre exemplu, s-a sugerat ca aceastea să fie manipulate cu grijă pentru a nu le deteriora. Cel mai mic factor extern poate dăuna grav probei ridicate. Apoi, se recomandă folosirea de mănuși sau pense pentru a minimiza alterarea ȋnscrisurilor dispuse exepertizei grafoscopice.

In literatura de specialitate este foarte blamată prinderea actelor cu bolduri, capsarea lor sau perforarea pentru ȋndosariere. Experții criminaliști numesc acest procedeu drept contaminarea urmelor.

Cât privește actele rupte, aceastea vor fi recuperate și ansamblate bucată cu bucată. După recuperare, acestea se vor așeza pe o suprafață plană sau o bucată de sticlă. Apoi, se va ține seama de urmele de pliere, de forma rupturilor, de continuitatea rândurilor, de dimensiunile și forma unor desene etc. Actul refăcut va fi fotografiat. El poate fi acoperit cu o spuma de poliacetat de vinil, care după evaporare rămâne sub forma unei pelicule protectoare.[7] Cu privire la actele arse, menționăm că, cea mai nefericită metodă de a salva un ȋnscris care a luat foc, este să fie stropit cu apă. Criminaliștii afirmă că apa va contamina cenușa care nu va putea fi folosită ulterior pentru refacerea ȋnscrisului.

Spațiul limitat ne face să nu tratăm foarte pe larg tema falsului ȋn ȋnscrisuri, așa că vom enumera câteva chestiuni ce țin de elementul material al infracțiunii de fals ȋn ȋnscrisuri oficiale. In art. 320 alin. (1) cod penal se stipulează că “Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.”

Contrafacerii scrierii constă ȋn imitarea, prin reproducere, a conținutului obișnuit al ȋnscrisului falsificat, deci plăsmuirea (contrafacerea) unui ȋnscris similar cu cel oficial.[8] Un exemplu edificator poate fi următorul: a falsifica o diplomă de absolvire prin contrafacerii scrierii ȋnseamnă a reporduce conținutul pe care ȋl are o astfel de diplomă, adică a tuturor mențiunilor pe care aesta le conține. Această diplomă trebuie să fie atribuită unei persoane care nu a absolit cursul sau unitatea de ȋnvățământ respectivă, ȋn caz contrar lipsind situația premisă. De exemplu, la angajarea ȋntr-o unitate de stat, infractorul prezintă diploma de bacalaureat prin care se atestă absolvirea liceului cu examen de bacalaureat promovat (ȋn realitate acest lucru nefiind adevărat).[9]

Contrafacerea subscrierii reprezintă falsificarea semnăturii pe un ȋnscris oficial, fiind imitată semnătura persoanei care trebuia să semneze actul respectiv. Cât privește semnătura, trebuie precizat că este un mijloc prin care o persoana ȋși dă acordul cu privire la conținutul unui act, făcând o iscălitură scurtă proprie. De cele mai multe ori, acest tip de falsificare prin contrafacearea subscrierii implică, pe lângă falsificarea semnăturii, și aplicarea unei ștampilae false pentru a conferi cât mai multă autenicitate aparentă.

Alterarea presupune modificarea, transformarea, schimbarea conținutului unui ȋnscris oficial existent prin adăugiri sau ștersături aplicate pe acesta. Rene Garraud spunea “ȋn corpul unei scrieri se adaugă, se șterge sau se ȋndreaptă o frază, un cuvânt, o literă, ȋn așa fel ȋncat se schimbă sensul unei dispoziții ori I se denaturează substanța, precum și atunci când corpului unei scrieri I se substituie altul, fie ȋnlăturând primele caractere, cu ajutorul unui procedeu chimic sau mecanic, fie adăugând deasupra o altă hârtie, fie chiar aducând și așezând ȋn partea de jos a unei scrisori false o semnătura nealterată.”[10] După această frază merită și o precizare de substanță, ȋn sensul că, daca modificările care s-au făcut prin ȋnscris prin alterare, dar dacă această alterare nu constituie o modificare a adevărului pe care ȋnscrisul ȋl prezenta, atunci fapta nu va realiza elementul material al infracțiunii de fals material ȋn inscrisuri oficiale.

Cu privire la examinarea scrisului, criminaliștii au instituit mai multe faze ale acestei cercetări și anume:

  1. Cercetarea prealabilă
  2. Analiza separata a caracteristicilor grafice ale fiecarui scris ȋn parte
  3. Examinarea comparativă a cracteristicilor
  4. Finalizarea cercetării comparative prin aprecierea constatărilor făcute și formularea concluziei.

 

  1. Cercetarea prealabilă – ȋn această fază, am putea afirma că este pasul ȋn care expertul ȋncearcă să ȋnteleagă cu exactitate ce anume are de făcut. El va examina actul procesual pentru a determina cu precizei care va fi obiectul expertizei ce s-a cerut in cauză.
  2. Analiza separată a caracteristicilor grafice ale fiecărui scris ȋn parte – se va ȋncepe prin vizualizarea modului ȋn care scrisurile au fost realizate. In principal se are ȋn vedere dacă scrisurile au o formă naturală și sinceră, sau dacă trădează semne de deghizare, o modificare intenționată. Examinarea scrisurilor trebuie să ȋmbrațișeze toate aspectele , toate caracteristicile. Numai după o completă edificare expertul va fi ȋn măsură să desprindă ceea ce este individual, particular pentru un anumit scris. Pentru o individualizare concludentă a scrisului de studiat, după determinarea caracteristicilor esențiale și a celor mai puțin importante, este necesară o muncă de sinteză, de recompunare a scrisului pe baza caracteristicilor diferențiate ca valoare.[11]
  3. Examenul comparativ – după ce expertul a identificat caracteristicile speciale și generale ale scrisului ȋn cauză, el va realiza o comparare ce va avea ca rezultat o prezentare a asemănărilor și deosebirilor dintre scrisurile ȋn litigiu și cele aparținând suspectilor ȋn cauză. Astfel, compararea se poate face fie prin examinarea vizuală și directă a scrisurilor, fie prin desenarea caracteristicilor grafice (litere, legături, trăsături de atac, finalizari, grupe de litere din cuvinte comune etc.) ori prin studierea fotografiilor, decuparea acestora in fragmente care se juxtapun etc.[12]
  4. Concluziile – după parcurgerea celor trei pași anteriori, expertul va trebui să formuleze un raport de concluzii care să elucideze situația propusă. El va formula concluii cu privire la identitatea sau neidentitatea scriptorului. Expertul se va exprima prin concluzii categorice sau concluzii de probabilitate ȋn funcție de cât de clară a fost situația la care s-a ajuns. Concluziile categorice sunt fie pozitive, fie negative, implicând un grad mare de certitudine. Concluziile de probabilitate, sunt la fel fie pozitive, fie negative, ȋnsă nu exprimă o certitudine ci mai mult o incertitudine.

 

Concluzii.

Criminalistca este o ramură indispensabilă justiției ȋn zilele noastre. Magistrații nu pot fi profesioniști ȋn orice chestiune legată de drept, evident, există lacune la orice om. De aceea, experti criminaliști, suplinesc aceste lacune prin cunoștințele dobândite de-a lungul vremii și care pot da un răspuns cu privire la situația de fapt propusă de către autorități.

Falsul ȋn ȋnscrisuri este o infracțiune foarte uzitată ȋn zilele noastre, numeroase acte sunt semnate de alte persoane sau conțin modificări care duc la denaturarea adevărului ȋn cauza respectivă. Este imperios necesar a se recurge ȋntotdeauna la experți criminaliști pentru a identifica, ȋn mod real, autorul modificărilor făcute.

 

 

 

 

Bibliografie

  1. Emilian Stoian, Gabriel Ion Olteanu, Criminalistică, Editura Universității Hyperion, Moldova
  2. Lazăr Augustin, Expertiza criminalistică a documentelor – Aspecte teoretice si tehnice, Editura Lumina Lex, București, 2008
  3. Eugen Goldis, Tratat de Grafologie, Editura Criterion Publishing, 2006
  4. Nicoleta – Aurelia Privantu, Falsuri ȋn ȋnscrisuri, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2013
  5. Lucian Ionescu, Expertiza criminalistică a scrisului, Editura C.H Beck, 2010

 

[1] Masterand Stiinte Penale, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Facultatea de Drept, Iași.

[2] Emilian Stoian, Gabriel Ion Olteanu, Criminalistică, Editura Universității Hyperion, Moldova, pag. 2

[3] Idem, pag  2.

[4] Lazăr Augustin,  Expertiza criminalistică a documentelor – Aspecte teoretice si tehnice, Editura Lumina Lex, București, 2008, pag. 8

[5] Eugen Goldis, Tratat de Grafologie, Editura Criterion Publishing, 2006, pag . 6

[6] Lazăr August, op cit. pag 65

[7] Lazăr August, op cit. pag 56.

[8] Tribunalul Suprem, decizia de ȋndrumare nr. 1/1970, in RRD, nr. 5/1970, p. 116-118

[9] Nicoleta – Aurelia Privantu, Falsuri ȋn ȋnscrisuri, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2013, pag . 117.

[10] R. Garraud apud. Nicoleta – Aurelia Privantu, op cit. pag. 119

[11] Lucian Ionescu, Expertiza criminalistică a scrisului, Editura C.H Beck, 2010, pag. 116.

[12] Lucian Ionescu, op cit. pag 119