Fisa Legitima Aparare

Legitima aparare (fisa de recapitulare)

Definitie: Constituie acea stare, situatie sau imprejurare in care o persoana ce a fost supusa unui atac, riposteaza pentru a se apara si pentru a inlatura atacul savarsind o fapta prevazuta de legea penala. Se considera ca se afla in legtima aparare si persoana care riposteaza savarsind o fapta penala in scopul apararii unei alte persoane sau a unui interes obstesc.

 

Conditiile legitimei aparari.

 

v  Conditiile atacului

  • atacul sa fie material, direct, imediat si injust
    • material – se face prin actiuni fizice, menite sa pericliteze valori sociale. Se foloseste forta fizica
    • direct – vizeaza raportul in spatiu intre atac si valoarea ocrotita
    • imediat – pericol iminent. Interval scurt de timp intre inceputul atacului si momentul ivirii pericolului. Este atacul din momentul declansarii si pana in momentul consumarii acestuia, perioada in care apararea este legitima. Dupa consumare apararea nu mai este legitima.
    • injust – sa nu aiba temei legal in baza caruia se efectueaza (avem aici drept exemplu, atacul in baza unui mandat de arestare). Riposta nu trebuie sa fie exagerata caci se transforma in contrariul ei.
    • atacul sa fie indreptat impotriva unei persoane, a drepturilor acesteia sau impotriva unui interes public
      • atacul se indreapta impotriva persoanei, a drepturilor acesteia susceptibile de atac. Drepturi precum : viata, integritatea fizica sau onoarea. Impotriva atacului poate riposta victima sau o alta persoana, fara a exista vreo intelegere prealabila sau vreun grad de rudenie.
      • atacul sa puna in pericol grav valorile sociale ocrotite
        • caracterul grav se apreciaza in functie de intensitatea atacului, de urmarile ireparabile sau greu de remediat care s-ar produce daca nu s-ar interveni.

 

Conditiile apararii

 

  • apararea se realizeaza printr-o fapta prevazuta de legea penala
  • apararea sa fie precedata de atac – desfasurarea apararii dupa atacul actual. Simpla presupunere a atacului nu da dreptul unei legitime aparari
  • apararea sa fie necesara pentru inlaturarea atacului
  • apararea sa fie proportionala cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs atacul. De retinut aici este faptul ca proportionalitatea nu trebuie vazuta din punct de vedere cantitativ, matematic  si nu presupune echivalenta mijloacelor. Se are in vedere echivalenta intre actul de aparare si atac. Un atac impotriva integritatii corporale se poate riposta cu o aparare ce priveste integritatea corporala

 

Depasirea limitelor legitimei aparari

 

  • Exces justificat – depasire a legitimei aparari intemeiata pe teama sau tulburare
  • Exces scuzabil – depasire a legitimei aparari care nu este intemeiata pe teama sau tulburare ci pe alte motive.

 

Efectele legitimei aparari

 

  • nu este infractiune pentru ca lipseste vinovatia ca trasatura esentiala a infractiunii. Faptuitorul este constrans.
  • in cazul excesului justificat raspunderea civla nu este intotdeauna inlaturata.

 

Reclame

Eroarea de fapt si eroarea de drept penal in Noul Cod Penal. Privire comparativa.

Eroarea de fapt si eroarea de drept penal in Noul Cod Penal. Privire comparativa.

Cu toate ca nu este agreata de nimeni si nicaieri, in unele ramuri ale dreptului, cum este dreptul penal, fiind chiar sanctionata in unele cazuri, eroarea este un fenomen absolut natural care pur si simplu se petrece, independent de vointa noastra.

Eroarea a fost privita cu scepticism la inceput, ne referim la perioadele moderne de inceput ale dreptului penal, cand aproape in fiecare stat se sanctiona eroarea, crezandu-se ca nu are nicio relevanta. Apoi, rand pe rand, statele au acceptat ideea psihologilor ca eroarea ar trebui sa exonereze faptuitorul de raspundere penala, intrucat acesta nu a dorit comiterea faptei respective.

In lucrarile de psihologie, s-a aratat ca eroare poate avea cauze multiple : erori de rationament, erori de senzatie, erori de perceptie etc. Procesul de cunoastere prin care se evita sau se incearca evitarea erorii tine de gradul de cultura, de experienta de viata acumulata, sau chiar de insusi individul prin capacitatile cu care a fost inzestrat.

 

Eroarea de fapt.

 

Eroarea de fapt este definita in de unii penalisti ca fiind ca reprezentarea gresita de catre cel ce savarseste o fapta prevazuta de legea penala a realitatii din momentul savarsirii faptei, reprezentare determinata de necunoasterea sau cunoasterea gresita a unor date ale realitatii.[1]Alti autori apeleaza la definitii mai simple[2] si mai concise[3], insa noi ales sa definim eroarea de fapt ca reprezentarea falsa in mintea faptuitorului a tuturor elementelor ce au legatura cu fapta savarsita, sanctionata de legea penala.

Codul Penal in art 51 alin.1. defineste eroarea “nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, când făptuitorul, în momentul săvârşirii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.”

Cu toate ca legea penala imprima erorii o definitie aparent exacta, legiuitorul a omis sa explice unii termeni si conditii, definitorii dupa parerea noastra, pentru intelegerea exacta a erorii de fapt. Astfel, doctrina a incercat sa explice care sunt conditiile existente necesare ca sa ne putem afla in prezenta unei erori si de asemenea s-a incercat o definire a elementelor stare, situatie sau imprejurare.

Pentru a fi in prezenta unei erori, s-a conchis ca sunt necesare 3 elemente si anume :

  1. Savarsirea unei fapte penale;
  2. Faptuitorul, in momentul savarsirii faptei penale, sa nu fi cunoscut anumite stari, situatii sau imprejurari, pe tot parcursul desfasurarii actiunii;
  3. Starile, situatiile si imprejurarile care nu au fost cunoscute, sa aibe legatura cu caracterul penal al faptei;

Legat de primul aspect, este evident ca trebuie sa se savarseasca o fapta prevazuta de legea penala, deoarece, eroarea este o cauza exoneratoare de raspundere (alaturi de legitima aparare, starea de necesitatea, constrangerea fizica, betia, minoritatea etc). Daca persoana care savarseste o fapta este in eroare cu privire la anumite aspecte dar nu savarseste o fapta penala atunci dreptul penal nu isi are aplicare, fapta fiind in sfera de reglementare a altei ramuri.

Referitor la cel de-al doilea aspect, spuneam mai sus, ca legiuitorul a omis sa defineasca termenii atributi erorii. De aceea doctrina a vazut necesar, pentru o mai buna intelegere a legii penale, definirea termenilor de stare, situatie sau imprejurare.

Astfel, prin stare se intelege felul sau modul in care se prezinta o persoana sau un bun (de exemplu, un bun care este patrimoniu national). Sau cu privire la starea unei persoane[4] s-ar putea retine urmatorul exemplu de eroare. Conform art. 199 Cod penal,  infractiunea de seductie este , fapta aceluia care, prin promisiuni de casatorie, determina o persoana de sex feminin mai mica de 18 ani de a avea cu el raport sexual, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani. Daca faptuitorul a fost in eroare cu privire la varsta ei, din cauza dezvoltarii fizice care parea a fi in concordanta cu o varsta mai mare de 18 ani, acesta nu va raspunde pentru infractiunea de seductie.

Prin situatie se desemneaza pozitia bunului sau persoanei in cadrul relatiilor sociale[5] (ruda apropiata, cetatean, membru de familie, amintiri de familie) – trasatura esentiala pentru existenta infractiunii.

Iar prin imprejurare se intelege o realitate externa care daca este pusa in corelatie cu fapta savarsita, o particularizeaza[6] (ex furtul, daca este comis pe timpul noptii sau in public se va transforma in furt calificat)

In sfarsit, cel de-al treilea aspect, vizeaza conditionarea aspectului penal de starea, situatia sau imprejurarea necunoscuta sau cunoscuta gresit. Pe scurt, este necesar ca starea, situatia sau imprejurarea, sa fie un element constitutiv al infractiunii respective, neputand fi conceputa existenta acesteia fara elementul respectiv.[7] De exemplu, faptuitorul sa nu cunoasca aspectul ca bunul pe care il cumpara provine dintr-un furt si savarseste asfel infractiunea de tainuire, infractiune prevazuta de art. 221 Cod Penal.

 

Clasificarea erorii de fapt.

 

Desi legiuitorul nu a facut o asemenea clasificare, doctrina a pus in vedere mai multe forme pe care eroarea de fapt le poate lua.

  1. 1.      Eroarea de fapt si ignoranta

A nu cunoaste ceva, inseamna a nu sti, adica a ignora ceva; a cunoaste ceva in mod gresit, inseamna a fi in eroare[8], deci prin urmare eroare nu este decat o ignoranta partiala iar ignoranta apare a fi sursa primordiala a erorii. De aceea, sunt asimiliate impreuna, fiind supuse acelorasi reguli juridice[9].

 

  1. 2.      Eroarea de fapt proprie si eroarea de fapt provocata.

Doctrina a facut o diferenta intre eroarea de fapt proprie, care nu este altceva decat o eroare determinata exclusiv de conduita faptuitorului, fie a uitat, fie nu a fost atent, si eroarea de fapt provocata sau amagirea cum mai este denumita, care este inducerea in eroare a unei persoane, similiara dolului in dreptul civil.

Daca eroarea de fapt proprie nu necesita prea multa atentie, eroarea de fapt provocata implica cateva precizari.

Eroarea de fapt provocata este eroarea prin care o persoana este indusa in eroare, fie prin intermediul direct al amagitorului, fie prin intermediul unui lucru sau chiar a altei persoane. Ceea ce este interesant, este faptul ca daca amagirea a fost intentionata, cel ce a comis fapta va fi exonerat de raspundere penala, cel mult va raspunde pentru culpa, iar cel ce a indus in eroare va raspunde pentru fapta comisa cu intentie directa.

 

  1. 3.      Eroarea de fapt invincibila si eroarea de fapt vincibila

Eroarea invincibila exonereaza complet de raspundere penala, pe cand eroare vincibila sau culpabila cum mai este denumita, nu exonereaza de raspundere penala, lasand astfel posibilitatea pedepsirii inculpatului cel putin pentru culpa.

Astfel, in cazul erorii invincibile, ea exonereaza complet de raspundere penala. De exemplu, in cazul unui act sexual cu un minor, infractiune prevazuta de art. 198 Cod Penal, faptuitorul nu si-a putut da seama de varsta reala a fetei pe care a apreciat-o in mod eronat peste 18 ani, in realitate neavand nici 15, nu va raspunde pentru nicio infractiune. Nu se va putea retine nici macar culpa din cauza faptului ca infractiunea este prevazuta doar in modalitatea comiterii cu intentie.

Un alt exemplu clasic lansat de catre doctrina este cel in care la o partida de vanatoare, A trage intr-un tufis in care misca ceva si il ucide pe B. Nu se va putea retine intentie din cauza erorii, dar se va putea retine ucidere din culpa. Astfel, eroarea poate exonera de raspundere penala, insa in unele infraciuni poate exonera doar de forma agravanta, infractiunea simpla ramanand susceptibila de pedeapsa.

Un aspect interesant il putem regasi in doctrina italiana, care considera ca nu e necesara distinctia intre eroare invincibila, pe care un om o diligenta normala nu ar fi putut-o evita, si eroarea vincibila care cu o minima diligenta s-ar fi putut evita, intrucat ambele constitutie erori si astfel nu conteaza intensitatea si nici originea erorii de fapt. Astfel, daca exista o eroare, ea va exonera de raspundere.

Unii autori[10] considera ca este imperios necesar ca organele de cercetare si de judecata sa faca o diferenta clara intre eroarea culpabila si incertitudinea – care reprezinta o indoiala sau nesiguranta – iar autorul trebuie sa nu actioneze pana ce nu isi clarifica incertitudinile, in caz contrar va raspunde pentru fapta comisa, efectele erorii find excluse.

Un exemplu concret[11], pe scurt, pentru incertitudine poate fi desprins din practica recenta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Inculpatii lucrau ca soferi la o firma de transport din Republica Moldova si efectau transport de colete pe ruta Republica Moldova – Spania. In Republica Moldova, inculpatii aveau un punct de lucru unde primeau colete pentru a fi transportate in Spania. Procedura era riguroasa, fiecare colet era controlat pentru a nu contine obiecte interzise (medicamente, droguri, arme, etc) apoi intr-un carnet era notat numele si numarul de telefon al destinatarului, apoi se incasa contravaloarea.

Urmand sa se intoarca din Spania in Republica Moldova, procedura s-a indeplinit precar, un numar de aproximativ 128 de colete au fost incarcate fara a mai fi verificate daca contin obiecte interzise. La vama Nadlac din Romania, la controlul efectuat, intr-un colet sau gasit mai multe pachete continand cannabis.

Inculpatii au invocat eroarea de fapt, intrucat ei nu stiau ceea ce contin pachetele. Instanta a respins cererea inculpatilor de a se aplica prevederile erorii de fapt, cu motivarea ca « pentru a fi incidenta aceasta cauza de inlaturare a caracterului penal al faptei, trebuie sa existe eroare, si nu indoiala, adica o cunoastere nesigura a rezultatului faptei, pe care il concepe ca posibil sau probabil. »

In speta mentionata mai sus, s-ar fi putut retine eroare de fapt, daca inculpatii ar fi cautat in cele 128 de colete primite si nu ar fi gasit efectiv drogurile, existand atunci o culpa cu prevedere, ei bazandu-se pe controlul efectuat insa nu au gasit drogurile. Atunci ne-am fi aflat in prezenta unei erori de fapt, care ar fi atras exonerarea raspunderii penale. Cu toate acestea infractiunea de trafic de stupefiante prevede comiterea infractiunii doar cu intentie.

Tot in doctrina s-a aratat ca excluderea aplicarii circumstantelor agravante care insotesc o inractiune intentionata se face indiferent daca eroare este invincibila sau culpabila, dar in cazul unei infractiuni din culpa, eroare inlatura circumstanta agravanta doar in cazul in care nu este datorita culpei faptuitorului. Este normal sa fie asa, pentru ca in masura in care eroarea culpabila si-ar produce efectele si in cazul in care s-ar datora culpei faptuitorului, atunci circumstantele agravante nu ar putea fi retinute niciodata, ele nefiind prevazute tocmai datorita culpei faptuitorului.

  1. 4.      Eroarea fireasca si eroarea negativa sau inversa

Eroarea fireasca este eroarea de fapt, adica necunoasterea unei stari, situatii sau imprejurari in care actioneaza faptuitorul.

Eroarea inversa de fapt nu are ca efect aducerea faptei in sfera raspunderii penale. De exemplu, daca subiectul actioneaza convins ca sustrage un bun care nu este al sau, dar in realitate este bunul sau, nu va fi sanctionat pentru infractiunea de furt. Merita mentionat si faptul ca atunci cand infractorul crede ca actioneaza in conditiile unei circumstante atenunate, desi in realitate nu exista, totusi aceasta va fi retinuta. Spre exemplu, inculpatul ii aplica unei persoane mai multe lovituri, cauzandu-i leziuni, inculpatul aflandu-se in eroare cu privire la injuraturile adresate de victima, aceasta adresandu-i injuriile unei persoane la telefon, folosind un dispozitiv hands-free, care l-a dus in eroare pe inculpat, se va retine circumstanta atenunata, de provocare, desi ea nu exista.

  1. 5.      Eroare directa si eroare indirecta

Eroarea directa este atunci cand faptuitorul sau agentul considera in mod eronat ca nu sunt realizate elementele constitutive ale infractiunii. Per a contrario, eroarea indirecta este atunci cand faptuitorul in mod eronat considera ca nu comite o infractiune desi fapta sa constituie toate elementele infractiunii, de exemplu crede in mod gresit ca actioneaza in legitima aparare.

  1. Eroare reala si eroare disimulata

Clasificare specifica dreptului francez, eroarea reala este eroarea de fapt cand agentul nu cunoaste sau cunoaste gresit anumite stari, situatii sau imprejurari, iar eroarea disimulata exista atunci cand inculpatul, in mod fraudulos, incearca sa se foloseasca de invocarea erorii pentru o pedeapsa mai mica sau chiar pentru exonerarea de raspundere penala. Merita mentionat, ca din punct de vedere penal, doar eroarea reala exista, eroarea disimulata, nefiind decat o eroare simulata, in realitate nu exista.

  1. 7.      Eroare esentiala si eroare neesentiala

Eroare esentiala sau principala – care are ca efect inlaturarea vinovatiei si poarta asupra unui element de care depinde caracterizarea faptei ca infractiune

Eroarea neesentiala sau secundara – nu inlatura vinovatia, cel mult, poate avea ca efect o circumstanta atenunanta.

Efectele erorii in cazuri particulare. Error in obiecto, error in persona, aberratio causae.

Error in obiecto. Aceasta forma de eroare, apare atunci cand obiectul material al infractiunii este diferit de ceea ce isi imaginase autorul, caz in care se admite irelevanta erorii, pentru ca legea penala protejeaza in mod egal valorile sociale. De exemplu, A incearca sa sustraga bunul lui B, dar il ia pe cel a lui C. Fapta lui A constituie infractiunea de furt, eroarea in cauza fiind una neesentiala. Cu toate acestea, este important obiectul juridic, astfel, daca in exemplul de mai sus, A ar fi sustras propriul sau bun, crezand ca a sustras bunul lui B, acesta nu ar fi comis o infractiune ci doar o fapta putativa. Interesant este faptul ca in doctrina germana, se considera furt si daca agentul si-a sustras propriul bun.

Error in persona. Este error in persona atunci cand agentul vrea sa lezeze o persoana insa o confunda cu alta. De regula, eroarea asupra persoanei constituie o eroare neesentiala. Spre exemplu, in cazul omorului este suficienta uciderea unei persoane indiferent de identitatea victimei. Nu conteaza ca A l-a ucis pe B crezand ca este C.

Aberratio causae – aceasta eroarea apare atunci cand rezultatul produs de actiunea faptuitorului, s-a produs altfel decat l-a gandit acesta. De exemplu, A il impusca pe B iar apoi da foc casei in care se afla victima, B murind din cauza focului si nu a impuscaturii. In privinta acestui tip de eroare se vorbeste despre deviere totala a cursului cauzal, de exemplu A il loveste pe B, cauzandu-i nenumarate leziuni interne. In timp ce B este transportat la spital, masina intra intr-un magazin situat ilegal pe strada iar B decedeaza. Lui A nu i se va putea imputa infractiunea de omor, ci doar o tentativa de omor si nu din cauza erorii aberratio causae ci din cauza faptului ca nu exista o relatie de cauzalitate intre actiunea lui A si rezultatul final (risc deviat)[12]. Tot legat de devierea cursului cauzal, mai exista si situatia cand A il loveste pe B, cauzandu-i nenumarate leziuni, iar acesta decedeaza la spital dupa cateva saptamani, din cauza leziunilor  interne. Astfel, A va raspunde pentru infractiunea de omor, eroarea fiind neesentiala. Mai trebuie mentionat in cadrul acestei sectiuni si dolus generalis cand autorul convins fiind ca rezultatul s-a produs deja, mai desfasoara o actiune care produce de fapt rezultatul dorit.

Eroarea de drept si eroarea de drept extrapenala.

 

Eroarea de drept penal ar putea fi definita ca interpretarea gresita sau chiar necunoasterea unei norme de drept penal. De exemplu, faptuitorul comite o infractiune, acesta nu a inteles ca aceasta este interzisa de legea penala, ci a considerat ca fapta este permisa.

Codul Penal in vigoare, prin art. 51. alin 4. ar face orice scriere despre eroarea de drept penal – care sa duca la exonerare de raspundere panala, ca fiind inutila. Asta pentru ca alin. 4 din art. 51 prevede expres ca nimeni nu poate invoca necunoasterea legii.

Pe buna dreptate legiuitorul a facut o asemenea precizare, mai ales ca la ora actuala se fac eforturi pentru a face cunoscuta legea penala. Exista tot felul de mijloace de promovare, Monitorul Oficial in varianta on-line, mass-media etc. Totusi, unii autori au sustinut[13] ca se poate invoca eroarea de drept in anumite circumstante, opinie la care ne alaturam si noi. Spre exemplu, in locurile unde a existat o catastrofa, un cutremur sau inudatie de mari proportii, iar in timpul cat a durat evenimentul respectiv, s-a publicat in Monitorul Oficial o noua lege care ar incrimina o fapta, iar cetatenii respectiv nu ar fi avut acces la Monitorul Oficial din cauza dezastrului respectiv. Sau, s-ar mai putea invoca necunoasterea legii si in momentul cand o instanta de fond constata ca fapta comisa nu constituie infractiune, iar apoi o instanta superioara decide contrariul, iar in timpul acesta faptuitorul a comis fapta din nou, crezand ca este permisa.

Un alt element de noutate cu care vine Noul Cod Penal, este art 30. alin 4 care prevede expres eroarea de drept extrapenala, care atrage exonerarea raspunderii penale.. In actualul cod acesta prevedere nu exista, insa eroarea asupra unei legi nepenale este asimilata cu o eroare de fapt, iar daca este invincibila, aceasta exonereaza numai pentru faptele comise cu intentie, nu si pentru cele savarsite din culpa.

 

Pentru a se retine eroarea asupra unei norme extrapenale sunt necesare doua conditii a fi indeplinite[14] :

 

  • necunoasterea de catre faptuitor a reglementarii extrapenale incidente in cauza, avandu-se in vedere mai multe criterii si anume specificul normei, gradul de cultura al subiectului, domeniul sau de activitate, pregatirea acesteia etc.
  • necunoasterea de catre faptuitor, din orice alta sursa, a situatiei, sau a regulii de conduita reglementate de actul normativ nepenal.[15]

In ceea ce priveste eroarea de drept penal, in Noul Cod Penal care ar trebui sa intre in vigoare de la data de 1 februarie 2014, se prevede in art 30. alin 5. “nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita ca urmare a necunoasterii sau cunoasterii gresite a caracterului ilicit al acesteia, din cauza unei imprejurari care nu putea fi in niciun fel evitata.”

Astfel, in noul cod penal, eroarea de drept va fi admisa, in anumite conditii si va fi echivalentulul unei erori de fapt, asimiliata erorii de fapt invincibile. S-a ajuns la introducerea acestui alineat, la cerintele doctrinei si mai ales la modernizarea dreptului penal romanesc, alaturandu-se astfel celorlalte legisilatii moderne. Cu toate acestea, sunt autori de parere ca s-a trecut peste un principiu fundamental, pe care se bazeaza actualul cod penal si anume nemo censetur ignorare legem. Cu alte cuvinte, intr-o societate moderna, nimeni nu ar trebui sa isi permita sa ignore legea. Insa, multitudinea legilor, avalansa de legislatie, atat interna cat si internationala, face oarecum imposibila cunoasterea tuturor normelor incriminate.[16] Se admite insa unanim, ca in cazul infractiunilor arhicunoscute (de exemplu : omor, talharie, furt) principiul va dainui in continuare, insa trebuie temperat, pentru ca exista cazuri cand eroarea se datoreaza chiar din culpa autoritatilor. Tot in doctrina s-a aratat ca mentinerea acestui principiu tine de asigurarea autoritatii statului (de drept).[17]

Un aspect interesant de drept comparat, este in cazul Italiei, unde Curtea Constitutionala a intervenit in textul normei care prevedea ca eroarea de drept nu este admisibila si l-a transformat intr-un articol care permite eroarea de drept penal, numai in masura in care aceasta era invincibila. Tot pe aceeasi idee s-a fundamentat si schimbarea adusa de Noul Cod Penal, in materia erorii atat de drept.

 

Bibliografie

 

Antoniu, G., Vinovatia penala, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1995

Basarab M, Pasca V, Mateut, G, Butiuc, C, Codul penal comentat vol I, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2007

Bulai, C., Manual de drept penal, Ed. Universul Juridic, Bucuresti 2007

Bulai, C., Dictionar de drept penal si procedura penala, Ed. Hamangiu, Bucuresti 2011

Dongoroz, V., Drept penal. Reeditarea Editiei din 1939, Ed. Asociatia Romana de Stiinte Penale, 2000

Mitrache, C., Drept penal roman, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2011

Pavaleanu, V., Drept penal general, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2012

Sergiu, B., Eroarea in dreptul penal, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2008

Streteanu, F., Tratat de drept penal vol I, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2008

Udroiu, M., Drept pena Editia 4, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2013

Zolyneak, M., Drept penal vol II, Ed. Fundatiei “Chemarea”, Iasi, 1992

 

http://www.scj.ro/SP%20rezumate%202006/SP%20r%203033%202006.htm

 

 

 

 

mai multe resurse pe

https://jurisdictie.wordpress.com

 


[1] Constantin Mitrache, Drept penal roman, Ed. Universul Juridic, Editia a IX revizuita si adaugita,Bucuresti,  2013, pag 175. Autorul se raliaza la aceasta definitie alaturi de Vintila Dongoroz si Ion Oancea.

[2] Maria Zolyneak,Drept penal roman, Ed. Fundatiei “Chemarea Iasi”, vol II, Iasi, 1992, pag 754. Autoarea spune ca prin eroare se intelege necunoasterea sau gresita cunoastere a unor imprejurari in care actioneaza faptuitorul.

[3] Costica Bulai, Dictionar explicativ de drept penal si procedura penala, Ed. Hamagniu, Bucuresti, 2013, pag 325, autorul defineste concis eroarea ca fiind necunoasterea sau cunoasterea incompleta sau gresita a unei stari, situatii sau imprejurari.

[4] Maria Zolyneak, op. cit.

[5] Florin Streteanu, Tratat de drept penal, Ed. C.H. Beck, 2008, pag 570.

[6] Vasile Pavaleanu, Drept penal general, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2012, pag 271

[7] George Antoniu, Vinovatia penala, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1995, pag 308

[8] Vintila Dongoroz, Drept penal. Reeditarea Editiei din 1939, Ed. Asociatia Romana de Stiinte Penale, 2000, pag 336

[9] Idem, pag 337

[10] Florin Streteanu, Tratat de drept penal vol I, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2008, pag 570

[11] I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3033 din 11 mai 2006

[12] Florin Streteanu, op. cit. pag 574

[13] G. Antoniu, Vinovatia penala, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1992, pag 326

[14] Florin Streteanu, op. cit. pag. 582, Vasile Pavaleanu, op. cit. pag 273

[15] CA. Bucuresti, s.a II-a penal., dec. nr. 314/2000 – Cu privire la Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 43/1980, prin care se aproba lista subtantelor toxice, nu s-a putut retine invocarea erorii  cand faptuitorii au declaract ca nu au cunoscut ca mercurul este interzis, desi inculpatii lucrau intr-un combinat chimic. Se are aici in vedere si prima conditie si anume gradul de pregatire si domeniul in care lucrau inculpatii.

[16] Multitudinea actelor normative, care intra in vigoare chiar de la data publicarii lor in Monitorul Oficial, face ca prezumtia principiului sa fie nerealista. De exemplu, normele pedepsesc si infractiunile consumate chiar in ziua intrarii lor in vigoare, insa este evident ca Monitorul Oficial nu este distribuit atat de repede, chiar si in cazul normelor care intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii lor in Monitorul Oficial.

[17] Basarab M, Pasca V, Mateut, G, Butiuc, C, op. cit. pag 313

EROARE DE FAPT SI DE DREPT IN NOUL COD PENAL (-PLAN-)

EROARE DE FAPT SI DE DREPT IN NOUL COD PENAL

(-PLAN-)

 

Conceptul de eroare :

  • Procesele psihice cu relevanta penala
  • Cauzele erorii
  • Delimitarea erorii de ignoranta sau dubiu

Eroare de fapt

  • Definitie
  • Clasificare erorii de fapt
  • Aspecte de drept comparat in material erorii de fapt

Eroare de drept :

  • Definitie
  • Despre prezumtia de cunoastere a legii penale
  • Clasificare
  • Aspecte de drept comparat in materia erorii de drept

Legislatie si jurisprudenta concludenta !

Elemente de noutate  aduse de noul Cod Penal in materia erorii de fapt si de drept.

Carti online de drept actualizare

S-a actualizat pagina carti online de pe blog. S-au adaugat cateva volume noi disponibile pe scribd.com

Volume adaugate :

  • Eroare in dreptul penal. Sergiu, Bogdan, Editura Universul Juridic, 2008
  • Tratat de drept penal. Streteanu, Florin, Editura C.H. Beck, 2008
  • Manual de drept penal. Bulai, Costica, Editura Universul Juridic, 2007
  • Codul Penal comentat. Basarab, M; Pasca, V; Mateut, G; Butiuc, C; Editura Hamangiu, 2007
  • Drept Penal. Reeditarea editiei din 1939; Vintila, Dongoroz, Bucuresti, 2000
  • Institutii de drept civil in reglementarea noului cod civil. Boroi, Gabriel; Stanciulescu, Liviu, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2012
  • Drept civil. Succesiuni, Stanciulescu, Liviu, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2012

Speta drept penal

Inculpatul a dat drumul la doi tauri, proprietatea sa, pentru a-i duce la cismea asa cum proceda in fiecare zi, de mai bine de un an de zile. Animalele au alergat spre cismea, inculpatul aflandu-se in urma lor, insa unul dintre tauri s-a indreptat spre victima A.B lovind-o si tarand-o prin zapada, provocandu-i astfel un traumatism cranio-cerebral care i-a cauzat decesul.

Ce fel de vinovatie avem in speta aceasta ?

Desi a fost invinuit pentru ucidere din culpa fara prevedere, I.C.C.J a considerat ca nu se poate retine nici macar aceasta forma cea mai usoara de culpa, proprietarul taurilor fiind in imposibilitate subiectiva de prevedere a rezultatului.

Vinovatia in dreptul penal. Savarsirea infractiunilor cu vinovatie.

Savarsirea faptei cu vinovatie.

 

Ce este vinovatia ? Vinovatia este o manifestare de constiinta si de vointa care insoteste in mod activ, actiunile unei persoane si care consta in atitutindea psihica a acelei persoane fata de actiunea sau inactiunea sa, in sensul cunoasterii imprejurarii ca fapta este prevazuta de legea penala, ca poate produce urmari periculoase, fie ca le doreste, fie ca le accepta fie manifesta indiferenta.

Vinovatia presupune intotdeauna responsabilitatea acelei persoane (cap psiho-fizica a persoanei de a fi constienta de actiunile sale si de urmarile acestora, adica sa aibe discernamant)

 

Astfel, vinovatia are 2 forme :

 

  • Intentia – care este directa si indirecta
  • Culpa – care este cu prevedere si fara prevedere
  • In noul cod va fi si praeterintentia

 

Intentia directa – art 19. Cod Penal exista intentie directa atunci cand faptuitorul prevede rezultatul si il urmareste prin savarsirea faptei. Intentia directa reprezinta cea mai grava forma de vinovatie.

 

Intentia indirecta – exista conform Codului Penal atunci cand faptuitorul savarseste actiuni care prin natura lor sau prin modul de exectuare sunt apte sa produca in concret mai multe urmari (unele chiar licite), urmari fata de care faptuitorul este indiferent, in sensul ca lasa producerea lor in mort cert, dupa cum nu actioneaza nici pentru impiedicarea producerii lor. Este posibil, in cazul acestei forme de vinovatii ca urmarea principala avuta in vedere de faptuitor sa aiba caracter licit si numai cele subsidiare sa fie periculoase, ilicite. Daca insa, faptuitorul este constient, prevede aceste urmari, va raspunde prin asumarea formei de vinovatie a intentiei indirecte. Daca chiar prin inactiunea lui completa urmarile prevazute de faptuitor, principale sau accesorii sau inevitabile se va retine forma de vinovatie directa.

 

Cu alte cuvinte, la vinovatia directa exista mereu un singur rezultat posibil si inevitabil si anume moartea persoanei daca luam ca exemplu infractiunea de omor.

La intentia indirecta, exista mereu doua rezultate posibile, unde intervine hazardul. De exemplu, in cazul infractiunii de omor intentia indirecta poate exista atunci cand cineva ii aplica lovituri multiple unei persoane si apoi il lasa jos pe strada in speranta ca il va gasi cineva. Deci, exista doua situatii, fie moare, fie il va gasi cineva si va supravetui.

De retinut, ca in practica, cel mai greu de facut diferenta in cazul vinovatiei, este intre intentia indirecta si culpa cu prevedere.

 

Culpa cu prevedere – este o forma de vinovatie prin care faptuitorul prevede rezultatul faptei sale, insa socoteste fara temei ca acesta nu se va produce  – art 19. pct2. Cod Penal.

De mentionat aici, ca legiuitorul a abordat gresit problema socoteste fara temei. Ideea este ca in cazul culpei cu prevedere, faptuitorul se bazeaza mereu pe anumiti factori, obiectivi sau subiectivi.

Majoritatea cazurilor de culpa cu prevedere se intampla pe sosele, in cazul accidentelor rutiere. De exemplu, un sofer se angajeaza intr-o depasire periculoase si neregulamentara. Stie foarte bine ca rezultatul actiunii sale ar putea genera un accident. Cu toate acestea, el se bazeaza pe anumiti factori subiectivi sau obiectivi (deci nu fara temei!), cum ar fi : vizibilitate buna, frane bune, anvelope de calitate, experienta foarte mare, situatii similare care s-au terminat cu bine.

 

Culpa fara prevedere – faptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada. Se mai numeste si neglijenta.

 

Praeterintentia – nu este reglementata in actualul Cod Penal, fiind o forma de vinovatie retinuta in practica si ulterior consacrata de doctrina. Este insa reglementata in Noul Cod Penal care va intra in vigoare in februarie 2014.

Este o forma de vinovatie mixta alcatuita din intentie si culpa (strict in aceasta ordine si nu invers) si exista atunci cand faptuitorul actioneaza cu intentia de a produce un anumit rezultat, rezultat care se amplifica ulterior, din cauza imprejurarilor in care s-a savarsit fapta si se transforma intr-un rezultat mai grav. Acest din urma rezultat, mai grav, ii poate fi imputat faptuitorului pe baza culpei in oaricare din modalitatile sale. Faptuitorul este in consectina considerat vinovat pe baza intentiei pentru primul rezultat produs si pe baza culpei pentru cel de-al doilea rezultat produs.

Exemplul tipic pentru praeterintentia este cel al faptei de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte in care faptuitorul ii aplica victimei o lovitura (un pumn in fata de exemplu), victima se dezechilibreaza, cade si se loveste cu capul de ciment si moare.