Garanţii ale inculpatului cu privire la cunoaşterea învinuirii

Publicat intai pe juridice.ro

”Nu se poate trece cu vederea și formularea existentă în textul art. 377 referitoare la prezentarea succintă a actului de sesizare. Este de înţeles că, în cazul unor rechizitorii foarte consistente, posibilitatea de a uza brevitatis causa de o prezentare succintă a actului de sesizare salvează timp și energie. Însă, din nou, cu ce preţ? Diminuarea sarcinii acuzării, prin prezentarea pe scurt, și am putea adăuga fugitivă, a actului de sesizare intră în contradicţie cu art. 374 alin. (2) ce se referă la dreptul inculpatului de a cunoaște învinuirea și de a nu face declaraţii. Cum poate inculpatul cunoaște învinuirea, de natură să decidă dacă face sau nu declaraţii, cât timp i s-a făcut doar o prezentare succintă a acesteia? S-ar putea spune că avocatul va suplini ceea ce lipsește. Da, dar numai cu condiţia generalizării asistenţei juridice obligatorii în tot cursul procesului penal”[1].

Prezentarea succintă în prima instanţă a actului de sesizare este deosebit de benefică. Există dosare în care sunt implicate foarte multe părţi, de numărul zecilor, poate şi mai mult. Într-o atare situaţie, nu se poate face o prezentare amplă a actului de sesizare, nu există timpul necesar pentru aşa ceva. În România, procesele durează şi aşa foarte mult, de aceea legiuitorul a ales această soluţie de prezentare succintă. Atunci când judecătorii au de-a face cu cauze în care sunt mai mulţi martori de audiat, şedinţa poate începe la 9:00 şi se poate termina la ora 23:00. Când să se mai găsească timp pentru a i se prezenta inculpatului, din nou, învinuirea adusă prin actul de sesizare a instanţei?

În noul Cod de procedură penală, pentru garantarea drepturilor inculpatului şi pentru un proces echitabil, i se aduce acestuia la cunoştinţă învinuirea de mai multe ori.

E adevărat că noul Cod de procedură a eliminat art. 250 din reglementarea anterioară potrivit căruia, după punerea în mişcare a acţiunii penale, procurorul trebuia să îl cheme pe inculpat pentru prezentarea materialului de urmărire penală. Însă prin noile dispoziţii i se asigură inculpatului o serie de garanţii ale dreptului la apărare încât nu se poate prevala de necunoaşterea învinuirii.

Astfel, când se dispune efectuarea urmării penale faţă de persoană, aceasta dobândeşte calitatea de suspect. Or, art. 307 din noul Cod de procedură penală prevede:
Art. 307 Aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect
”Persoanei care a dobândit calitatea de suspect i se aduc la cunoştinţă, înainte de prima sa audiere, această calitate, fapta pentru care este suspectată, încadrarea juridică a acesteia, drepturile procesuale prevăzute la art. 83, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.”

Persoana care are calitatea de suspect îşi cunoaşte deja poziţia precum şi fapta pentru care este suspectată, încadrarea juridică dată de procuror şi drepturile prev. la art. 83.

Apoi, după ce se pune în mişcare acţiunea penală, conform art. 309 noul Cod de procedură penală alin. (2), procurorul va trebui să îi comunice inculpatului, în baza art. 108, calitatea pe care o are:
Art. 108 Comunicarea drepturilor şi a obligaţiilor
”(1) Organul judiciar comunică suspectului sau inculpatului calitatea în care este audiat, fapta prevăzută de legea penală pentru săvârşirea căreia este suspectat sau pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi încadrarea juridică a acesteia.”

Astfel, din nou, procurorul trebuie să îl înştiinţeze pe inculpat de calitatea pe care a dobândit-o şi de încadrarea juridică.

În doctrină s-a scris că în felul acesta se îngreunează procedura. Procurorul trebuie să tot facă acte în care să îi aducă de fiecare dată la cunoştinţă persoanei, înainte de prima audiere, în calitatea respectivă, încadrarea şi fapta pentru care este anchetată. Nu contează că l-a informat asupra învinuirii atunci când era suspect, el este nevoit să îi comunice şi acum, când este inculpat, chiar dacă faptele şi încadrarea sunt identice cu cele din calitatea de suspect.

Se poate observa că legiuitorul a văzut un interes mare pentru o rigoare pe procedură, probabil din cauza faptului că CEDO a sancţionat statul român de multe ori pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Pe lângă toate aspectele menţionate mai sus, inculpatul mai beneficiază, potrivit art. 83 litera b), de dreptul de a consulta dosarul, în condiţiile legii. Iar art. 356 alin. (1) din noul Cod de procedură penală prevede că “persoana vătămată, inculpatul, celelalte părţi şi avocaţii acestora au dreptul să ia cunoştinţă de toate actele dosarului în cursul judecăţii.” Chiar şi prin art. 374 în alin. (2) i se asigură inculpatului o cunoaştere exactă a învinuirii: “Preşedintele explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce […]”.

Nu subscriem astfel opiniei potrivit căreia inculpatul, prin prisma prezentării succinte a actului de sesizare a instanţei, nu şi-ar cunoaşte învinuirea ce i se aduce.


[1] Flaviu CiopecObservații privind judecata în fond a cauzei penale din perspectiva noului Cod de procedură penală, Analele Universității de Vest din Timișoara, seria Drept nr. 1/2013, pag. 53.


Sebastian Murariu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s