Izvoarele de drept in Romania si cele din dreptul roman

UNIVERSITATEA MIHAIL KOGALNICEANU

Facultatea de DREPT

 

Izvoarele de drept in Romania si cele din dreptul roman

 

Student : Emanuel IFRIM

Profesor coordonator : Lector univ. dr. Roxana Elena LAZAR

Izvoarele de drept in Romania si cele din dreptul roman

            Dreptul roman si-a pus o amprenta serioasa asupra stiintei dreptului, mai ales asupra acelui romano-german. E drept ca astazi, studierea lui se face doar pentru identificarea originilor unor institutii, insa, e greu de crezut ca dreptul roman mai ofera inspiratie pentru creearea de noi institutii. Se considera ca studierea dreptului roman iti dezvolta cultura generala, mai ales cea juridica. E drept, te poti descurca cu prezentarea unor notiuni fara sa stii provenienta acestora, insa e unanim valabil ca pentru un jurist care se vrea mai sus de nivelul mediocru, trebuie sa cunoasca atat notiunile cu precizie, cat si locul de unde vin.

Alegerea temei Izvoarele de drept in Romania si cele din dreptul roman s-a facut pentru ca izvoarele sau sursa dreptului, cum spuneam mai sus, prezinta o importanta deosebita in cultura unui jurist. Poate ca unele teme din dreptul roman, care sunt intru-totul bazate doar pe istorie, izvoarele sunt chestiuni care sunt si vor fi multa vreme prezente in drept.

Obiectivele acestui material sunt : prezentarea notiunii de izvor de drept si ce este un izvor de drept, care sunt izvoarele de drept in dreptul roman, care sunt izvoarele de drept in Romania, care sunt diferentele dintre izvoarele de drept din Romania si izvoarele de drept in dreptul roman si de ce exista aceste diferente.

Ce este un izvor de drept?

Izvorul de drept reprezintă sursa Dreptului într-o societate care asigură organizarea.[1]Emil Molcut prezinta notiunea izvor de drept in mai multe sensuri si anume :

  • Intr-un sens material – care ar desemna totalitatea relaţiilor materiale de existenţă[2]
  • Ca sursa de cunoastere a dreptului – adica totalitatea documentelor care ar prefigura fizionomia unor norme juridice si institutii de drept
  • Intr-un sens formal – modul de exprimare a dreptului, prin care normele de conduita morala devin norme juridice obligatorii.

Care sunt izvoarele de drept in dreptul roman?

 

In dreptul roman, au existat de-a lungul timpului, mai multe izvoare de drept. Astfel, avem intai obiceiul si legea, dupa care apar edictele magistratilor si jurisprudenta. In epoca clasica, acestora li se mai adauga si senatusconsultele si constitutiile imperiale.

Obiceiul sau cutuma este cel mai vechi izvor de drept din dreptul roman. Jurisconsultul Salvius Iulianus defineste obiceiul ca reprezentand vointa comun a poporului si ca are atat o functie creatoare, cat si o functie abrogatoare. Fiind cel mai vechi izvor de drept, multe dintre institutii se organizau potrivit cutumei. Astfel, familia, proprietatea, proceduri de judecata se organizau potrivit cutumei. Evident, mai tarziu va aparea dreptul scris iar toate cele mentionate mai sus se vor organiza dreptului scris, facandu-se astfel o diferenta intre dreptul scris denumit ius scriptum si dreptul cutumiar ius non scriptum. Obiceiul juridic mai avea si o latura religioasa, in sensul ca obiceiul juridic era tinut in secret de catre pontifi[3] care sustineau ca obiceiul juridic le era transmis direct de catre zei.

Dezvoltarea statului duce la o scadere a importantei cutumei insa nu duce la disparitia ei. Cu toate ca apare dreptul scris, cutuma si cu dreptul scris vor deveni, daca putem spune asa, complementare, in sensul ca pentru ca o norma sa ajunga in dreptul scris, trebuia intai si intai sa fie o cutuma, adica sa existe o perioada lunga de timp si sa se repete.

Legea desemnata in dreptul roman prin cuvantul „lex”, este un alt izvor de drept in dreptul roman. S-a sustinut de catre doctrina literara care s-a axat pe studierea dreptului roman, ca ar fi existat o colectie de legi uriasa sub denumirea de ius papirianum dar din care nu a mai ramas niciun fragment.

Romanii, prin cuvantul „lex”, desemnau o conventie obligatorie intre parti, insa, se facea distinctie intre conventia dintre parti care se numea contract si conventia dintre popor si magistrat care avea inteles de lege. Pe langa aceste intelesuri, mai regasim in diferite volume de drept roman si alte sensuri diferite precum lex curiata (propunere facuta de rege sau magistrat in fata Adunarii curiate) sau lex rogata (legea trecuta prin adunarile poporului). In prima instanta, s-a admis ca legea emana de la popor, insa dezvoltarea statului a dus ulterior la o adoptare de legi, in care poporul nu mai era nici macar consultat.

Legea celor douasprezece table este cea mai importanta si longeviva lege din istoria dreptului roman. Aparitia acestei legi se leaga de conflictul dintre plebei si patricieni, plebeii fiind nemultumiti de faptul ca legile nu sunt scrise si solicita astfel, prin tribunul ales de ei Terentilius Arsa, publicarea normelor de drept. In anul 451 i.e.n patriciatul a facut o comisie din 10 reprezentati ai patricienilor si au publicat o serie de norme pe 10 table din lemn. Ulterior, plebea a fost nemultumita de faptul ca nu au avut nici macar un reprezentant la acest proces de „legiferare”, astfel in 449 i.e.n, se face o noua comisie, de 15 persoane de data asta cuprinzand si 5 reprezentanti ai plebei, care a publicat legea celor XII table, pe 12 table din bronz. Aceasta lege a a cuprins atat norme de drept public cat si norme de drept privat. Avem astfel reglementari cu privire la proprietatea privata, succesiuni cat si familie.

Edictele magistratilor este un alt izor de drept roman foarte important si foarte interesant in modul sau de creeare. In momentul in care un magistrat isi incepea mandatul (mandat care era de 1 an), avea dreptul de a face un edict ius edicendi, edict prin care ei prezentau ceea ce au de gand sa faca in timpul functiei lor si de asemean metodele prin care vor sa isi realizeze scopurile. Initial, ele au fost formulate doar oral, dupa care s-a trecut la o forma scrisa, fiind afisate in Forum si vopsite in alb pe table din lemn, intitulate album.

Cele mai importante edicte erau edictele praetorilor, fiind considerati cei mai inalti magistrati judiciari, ei punand prin edictele lor, mijloace de realizare a dreptului, practic putem spune ca ei ar fi pus la indemana persoanelor actiunile prin care isi realizau pretentiile.

Dupa terminarea mandatului de 1 an, veanea un alt magistrat, care mentinea din vechiul edict ceea ce el considera util si dadea un nou edict personal. Astfel un edict avea doua parti :

  • Partea magistratului anterior edictum vetus
  • Partea noului magistrat edictum novum

 

In perioada imparatului Hadrian (117-138 e.n), prin jurisconsultul Salvius Iulianus, a redactat toate edictele sub forma unui cod urias, numit edictum perpetuum, de la care magistratii nu se mai puteau abate.

Jurisprudenta este ştiinţa dreptului roman, creată de către jurisconsulţi, prin interpretarea creatoare a vechilor legi.[4] In vechiul drept roman, jurisconsultii erau simpli particulari care se dedicau muncii de cercetare a normelor juridice. Ei nu faceau nimic altceva decat sa arate care sunt normele aplicabile spetei respective, sa arate formulele si cuvintele solemne ce trebuie pronuntate. Mai tarziu, prin Cicero, jurisprudenta capata un caracter stiintific, se arata cum se cerceteaza aceast izvor.

Senatusconsultele reprezinta hotarari ale senatului, hotarari care in epoca Republicii nu erau obligatorii, neavand putere de lege. Din aceasta cauza, Senatul nu putea decat sa influenteze procesul de legiferare, convigand unii praetorii sa introduca dispozitii in edictul lor, astfel ele devenind obligatorii.

Constitutiile imperiale reprezinta hotarari ale imparatului, hotarari care erau obligatorii numai pe durata mandatului acestuia. Dupa reforma lui Hadrian, aceste hotarari devin obligatorii pentru totdeauna, fiind impartite in 4 categorii : edicta, mandata, decreta, rescriptia.

  • Edicta – norme de maxima generalitate in domeniul public si privat;
  • Mandata – constitutiuni imperiale de ordin administrativ, intentate in principiu guvernatorilor de provincii;
  • Decreta – hotarari judecatoresti pronuntate de imparat, avand calitatea de judecator suprem;
  • Rescriptia – raspunsuri oferite de imparat in problemele aduse particulari;

 

 

Care sunt izvoarele de drept in Romania?

 

In Romania, la ora actuala, exista o diversitate de izovare de drept. Unele dintre ele se trag chiar din dreptul roman, cum ar fi cutuma de exemplu. Astfel, in Romania avem urmatoarele izvoare de drept : cutuma, practica judiciara, doctrina, contractul normativ, actul normativ.

            Cutuma sau obiceiul juridic ar fi definit de catre literatura de specialitate ca fiind norme de conduita formate prin repetarea unor comportari care imprima un anumit tip de actiune in cadrul colectivitatii umane. Astfel, principala trasatura a cutumei o reprezinta repetitivitatea. La fel ca si in dreptul roman, este cel mai vechi izvor de drept si in dreptul nostru, tragandu-si seva, evident, din dreptul roman. Pentru a da un exemplu de cutuma, care exista si in codurile din ziua de azi putem preciza art.613 Cod Civil În lipsa unor dispoziţii cuprinse în lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie sădiţi la o distanţă de cel puţin 2 metri de linia de hotar, cu excepţia acelora mai mici de 2 metri, a plantaţiilor şi a gardurilor vii.

Cum se transforma o cutuma intr-o norma juridica ?

Pentru ca o cutuma sa se transforme intr-o norma juridica trebuie indeplinite doua conditii :

  1. conditia obiectiva sau materiala care consta in practica veche si incontestabila a cutumei
  2. conditia subiectiva sau psihologica care consta in existenta convingerii ca acea cutumua trebuie transformata in norma juridica, deci sa fie obligatorie, si nerespectarea ei sa prezinta o consecinta, o sanctiune.

 

Dreptul nostru a fost si el bazat pe dreptul cutumiar. Marturie sta lipsa scrierii abia pana in Evul Mediu, cand se simte necesitatea punerii pe hartie a normelor pentru o mai buna organizare. Dreptul cutumiar se restrange in 1864 cand intra in vigoare Codul Civil elaborat in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, cod, care a rezistat pana in 2011.

Practica judiciara sau jurisprudenta este un izvor de drept desi afirmatia ar putea ridica semne de intrebare. Prin jurisprudenta intelegem toate hotararile pronuntate de catre toate instantele de judecata.

In sistemul de drept anglo-saxon, jurisprudenta este un important izvor de drept, deci fiind izvor de drept incontestabil. Insa, in tara noastra, jurisprudenta nu constituie izvor de drept pe deplin, in sensul ca, un judecator nu este obligat sa tina cont de deciziile luate anterior de alt judecator pe aceeasi cauza. Cu toate acestea, in practica, instantele ajung la o solutie de obicei unitara in ceea ce priveste o speta similara.

Doctrina juridica reprezinta totalitatea analizelor, textelor, lucrarilor si cercetarilor ale specialistilor cu privire la domeniul juridic. Importanta acestui izvor de drept o reprezinta faptul ca doctrina este cea care analizeaza un text de lege pe toate partile daca putem spune asa. Cu toate ca opiniile acestea nu conteaza intr-o instanta, ele sunt importante pentru intelegerea mai buna a textelor juridice. Doctrina este cea care ridica intrebari pertinente si tot doctrina da si raspunsuri.  Proiectul astazi intitulat „Vin Codurile”, a venit ca un raspuns al doctrinei juridice cu privire la invechirea codurilor existente. Tot doctrina a mai adus importante schimbari cu privire la dispozitii din Codul Penal, infractiuni precum spalarea banilor sau combaterea crimei organizate.

            Contractul normativ. Daca la romani prin „lex” se putea intelege contract intre parti, noi avem un izvor de drept special care face acest lucru si anume contractul normativ. Deci contractul este un act juridic care da nastere unor obligatii si drepturi subiectelor de drept. Cu toate acestea daca privim contractul normativ din perspectiva definitiei de mai sus, el nu este un izvor de drept, insa, este izvor de drept daca intelegem ca are dispozitii generale, impersonale, facand parte din dreptul pozitiv prezente in dreptul constitutional, dreptul international, dreptul muncii.

In dreptul constitutional, contractele normative sunt izvor de drept in cazul formarii statelor federale si asociatiilor de state deoarece ele definesc principiile si regulile convenite de statele membre in vederea existentei lor asociate.[5] Primul astfel de contract este Magnum Charta Libertatum incheiat in 1215 intre Ioan Fara de Tara si baroni.

In dreptul muncii, contractul normativ este izvor de drept, sub forma contractelor colective de munca, in care sunt reglementate conditii generale de organizare a procesului muncii intr-o anumita activitate.[6]

In dreptul international public , contractul normativ constituie izvor de drept sub forma tratatului.

Actul normativ in momentul de fata este considerat principalul izvor de drept din tara noastra, fiind, actul normativ creat de autoritatile publice precum parlament, guvern, sau alte organe de administratie publica situatate mai jos pe scara ierarhica. Actul normatic contine norme generale obligatorii a caror aplicare se poate face, la nevoie, si prin forta de constrangere a statului. O importanta caracteristica a actului normativ este ca este mereu scris, fiind mereu public si adus la cunostinta publicului. De aici si principiul ca nimeni nu poate invoca necunoasterea legii, fiecare act normativ pentru a putea fi pus in aplicare, trebuie publicat in monitorul oficial iar dupa 3 zile de la publicare sau de la o data ulterioara precizata expres, intra in vigoare. Acest act normativ, este cuprins din mai multe acte si acestea sunt :

  • Constitutie;
  • Legi constitutionale;
  • Legi organice;
  • Legi ordinare;
  • Decrete prezidentiale;
  • Ordonante de urgenta a guvernului;
  • Ordonante simple;
  • Hotarari ale guvernului;
  • Alte acte normative elaborate de administratia publica;

Spuneam in preambulul acestei lucrari, ca exista diferente intre izvoarele de drept roman si izvoarele de drept in Romania. Diferentele acestea sunt insasi izvoarele, in sensul ca in sistemul nostru judiciar nu mai exista izvoare de drept precum constitutii imperiale,senatusconsultele sau edictele magistratilor. Evident, au ramas prezente in ambele sisteme de drept cutuma si legea (la noi fiind actul normativ). Existenta acestor diferente este din cauza imposibilitatii de a mai avea edicte sau constitutii imperiale sau edicte ale magistratilor.

 

 

Rezumat.

In lucrarea de fata s-a facut o prezentare, sintetica si obiectiva a izvoarelor de drept roman si izvoarelor de drept in tara noastra. Axarea s-a facut mai mult pe prezentarea izvoarelor de drept roman, intrucat, s-a considerat ca acestea sunt mai importante din punct de vedere istoric al dreptului, cu toate ca unii autori gasesc aceasta materie ca fiind una inutila. S-a incercat o comparatie intre izvoarele de drept din dreptul roman si izvoarele de drept din tara noastra, astfel metoda comparativa a fost cea aleasa. S-a prezentat succint si motivul pentru care unele izvoare de drept roman nu pot fi izvoare de drept in dreptul romanesc. De asemenea, s-a aratat ca unele izvoare de drept roman, dupa atat de multe secole, au ramas prezente inca in dreptul romanesc.

 

Concluzii.

Dreptul roman  este de-o importanta de necontestat. Romanii au fost o civilizatie foarte aparte in istorie iar de la ei s-a inceput formarea domeniului juridic. Multe institutii graviteaza in jurul temeliei puse de imperiul roman. Consider ca fara baza facuta de imperiul roman in materie juridic, sistemul nostru romano-german, cat si cel anglo-saxon, la ora de fata ar fi fost mult inferioare. Cu toate ca noi abia din Evul Mediu am inceput sa vedem cu alti ochi domeniul juridic, abia din Evul Mediu noi am inceput sa punem pe hartie cateva norme juridice iar ei aveau de secole intregi Legea celor XII Table.

In legatura cu sustinerea unor autori privind inutilitatea studierii dreptului roman, dezaprob aceasta idee pe considerentul ca orice jurist trebuie sa inteleaga institutiile profund, sa afle de unde vin toate modificarile si pe ce considerente s-au creat ele. Lipsa notiunilor elementare privind chestiunile de inceput a dreptului tind catre mediocru, iar mediocrul nu e nicaieri in ziua de astazi agreat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

BIBLIOGRAFIE.

1.Emil Molcut si Dan Oancea, Drept Roman, Casa de Editura si Presa „Sansa” S.R.L, Bucuresti, 1993

2.Iuliana Savu – Introducere in drept, curs online 2009

3.Roxana Elena Lazar, Introducere in Dreptul Roman, curs online, 2012

4.Mihail Vasile Jakota, Dreptul Roman I, Editura Chemarea, Iasi, 1993

 


[2] Emil Molcut, Drept Roman

[3] Preoţi ai cultului păgân roman.

[4] Emil Molcut, Drept Roman

[5] Iuliana Savu, Introducere in drept, Editia a II a, Editura Fundatiei Romania de Maine, 2007, pg 180

[6] Idem. Pag 181

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s